Joma - JSport.roJSport.ro

pastorAdelina Pastor de la CSM Timișoara a bifat o finală și o semifinală la Campionatul European de Atletism de la Amsterdam. Ștafeta României de 4X400 de metri a terminat pe ultimul loc în finală, cu Pastor în componență, iar la 400 de metri, atleta s-a oprit în semifinale.

Adelina Pastor a început bine cursele de la Amsterdeam, cu timpul de 53,03 scos în calificări, al cincilea dintre toate concurentele. Sportiva din Timișoara și-a îmbunătățit performanța în semifinale, când a scos timpul de 52,90, cel mai bun timp al sezonului pentru ea. Nivelul competiției a fost însă mult mai ridicat decât în califcări, iar Pastor a obținut doar locul 17, departe de accederea în finală.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La 4X400 de metri, Adelina Pastor a concurat prima, iar apoi a predat ștafeta Anamariei Ioniță, care la rândul ei a predat-o Sandei Belgyan, iar cea care a terminat cursa a fost Andrea Mikloș. Ștafeta României a prins finala cu al șaselea timp din calificări, 3:29.08. În ultimul act, tricolorele au scos un timp puțin mai slab, 3:30.63, suficient doar pentru locul 8.

La Amsterdam CSM Timișoara a mai avut o reprezentantă în delegație. Andreea Ogrăzeanu a aoncurat la 100 de metri plat, dar a fost doar pe locul 19 în calificări, cu timpul de 11.73, insuficient pentru accederea în semifinală.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.