După premierea din Timișoara, cei mai buni piloți participanți la Campionatul Județean de Automobilism și Karting și-au primit laurii și la gala națională ACR. Pe scena Topului Național au urcat șapte reprezentanți din Timiș.
Dintre timișeni, s-a remarcat Marius Giurisici, care în 2016 a reușit să câștige două etape de Cupă Europeană de Raliuri de Orientare la clasa Speed Trial. De asemenea, au mai fost premiați Mihai Preunca, campion la categoria Debutanți la doar 14 ani, Daniel Preunca, Sergiu Tirla, Adrian Marcovici, dar și micuții de la karting, Victor Nagy și Eduard Koenig.