Joma - JSport.roJSport.ro

Flavius Biea a început anul 2019 cu o serie de schimbări importante. În primul rând, arădeanul stabilit la Timișoara a trecut de la categoria welterweight la superweltherweight și e gata să boxeze pentru centuri importante. De asemenea, sportivul și-a înființat propriul club, Biea Promotion, și vrea să organizeze trei gale anul acesta.

Biea a urcat de la categoria semimijlocie de de 66,678 de kg la cea de 69,85. Biea va pierde titlul la IBA Inter Continental câștigat la categoria mai mică, la care a boxat până acum în cele 16 meciuri de când a trecut de la boxul amator la cel profesionist. Sportivul este însă decis să lupte și pentru o centură WBC. Biea vrea să lupte în trei gale de box profesioniste anul acesta, iar prima va fi în 15 iunie, Noaptea Spartanilor 2, la Timișoara. Deocamdată, își caută adversar și are două opțiuni din Venezuela. ”Am doi posibili adversari, Johan Gonzalez și Frank Rojas. Au un palmares care înspăimântă puțin. S văd dacă mă înțeleg cu Rojas financiar”,a spus Biea despre doi venezueleni pentru care trebui să achite el bursa, fiind organizator.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Noutatea absolută este că în galele acestea Biea vrea să aducă și sportivi de la kickbox, precum timișoreanul Daniel Corbeanu sau Eduard Gafencu, dar și alți sportivi de top precum Amansio Paraschiv, Bogdan Dinu, Alexandru Jur, Cezar Juratoni, Viorel Simion sau Daniel Buciuc. Biea nu mai e reprezentant de King Promotion și de Sorin Florea. ”Mi-au oferit un contract în America, dar nu l-am acceptat, fiindcă ar fi trebuit să fiu adversar pentru ca alți boxeri să crească. Eu cred în mine și cred că în următorii cinci ani mă voi bate la cel mai înalt nivel. Sunt locul 83 în lume, eu țintesc să ies campion mondial, nu să fac meciuri pentru alții. Bogdan Dinu și Viorel Simion au semnat și acum pierd meciuri”, a precizat Biea.

Biea are 16 meciuri la profesionisti din 2013, cu 15 victorii, dintre care șapte prin KO și KO tehnic, A pierdut doar cu ucraineanul Valentyn Golovko. În rest, i-a învins pe bulgarul Pavel Petchov, turcii Goekhan Kaya și Halil Ibrahim Erdogan, românul Ionuț Trandafir, cehul Patrick Szamko, polonezul Mariusz Biskupski, românul Robert Cristea, belgianul Arnaud Dimidschstein, Christopher Henry, din Barbados, Ulises Jimenez, din Mexic, maghiarii Ferenc Hafner și Laszlo Toth, georgianul Giorgi Gujejiani, francezul Chaquib Fadli, georgianul Jemal Shalamberidze și venezueleanul Yeison Gonzalez, ultimul, în noiembrie 2018, la Arad.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.