Joma - JSport.roJSport.ro

Fetele de la ACS Dumbrăvița au cedat cu 3-0 în fața formației catalane Girbau Vic TT, în meciul tur din optimle Cupei ETTU. Elevele Nicoletei Husar au reușit să ia un singur set, adjudecat de Mihaela Dospina cu Ana Garcia Montero, în timp ce colegele nu au avut nicio șansă cu cele două asiatice ale clubului iberic, dintre care una este  Xianlian Ni, ajunsă la 54 de ani, fostă campioană mondială în 1983.

Izabela Lupulesku, jucătoare sârboaică din Banatul sârbesc, a dat peste Tingting Wang, care nu i-a dat foarte multe șanse. A fost 3-0 911-4, 11-4, 11-5) pentru jucătoarea de la clubul din Vic, iar ulterior Andreea Zanfir a jucat cu Xianlian Ni, chienzoaică ce reprezintă Luxemburgul. A fost aproape o misiune imposibilă, și tot jucătoarea de la oaspeți s-a impus cu 3-0 (11-6, 11-2, 11-6) după un joc în care pus mari probleme cu priza chinezească (tok).

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Mihaela Dospina a dat de Ana Garcia Montero, care s-a impus cu 3-1 (11-4, 7-11, 13-11, 12-10), așadar, după două seturi cu prelungiri în care iberică a avut nervii mai tari. ”Meciul meu a fost complicat, pentru că am avut emoții mari. Dar m-am descurcat destul de bine și la final, obținut un rezultat bun. E o plăcere să joc în această echipă, pentru că am mereu ceva de învățaț de la ele și mă sprijină mereu”, a spus Garcia Montero.

Fetele de la Dumbrăvița sunt conștiente că returul va fi și mai greu. ”Cred că a fost cel mai greu meci pe care l-am susținut până acum în cupele europene. Eu am avut un pic ghinionul de a juca cu una dintre cele mai bune sportive ale lumii. După cum s-a văzut în jocul meu, eu am încercat să țin cât mai aproape de ea, ea având și priza chinezească (tok), ea juca cu paleta invers. Avea un material care m-a deranjat foarte mult, la a treia mingea nu reușeam să pot ridica mingea. Noi nu pierdem speranța. Mergem acolo cu gândul de a juca și bineînțeles, de a prinde experiență mai multă. Să întorci un scor de 3-0 e aproape imposibil”, a spus Andreea Zanfir.

Nicoleta Husar a lăudat disciplina tactică a adversarelor. ”Am intuit că partida va fi foarte dificilă. Mă gândeam totuși să luăm mai multe seturi, nu neapărat meciuri, dar cred că și-a pus amprenta valoarea celor două jucătoare din Spania, care sunt asiatice. Jucătoarea Xianlian Ni are o experiență foarte mare, are titlu mondial, continental, a fost campioana Chinei, școala foarte bună a asiaticelor. S-a putut observa calmul lor în momentul în care joacă, acuratețea loviturilor. Nu neapărat sunt mult mai tehnici ca noi, văd în mare jocul foarte bine, iar în momentul în care își impun o tactică, o respectă cu sânge rece. Noi pe partea această mai avem probleme, la europeni. Asiaticii știu că în momentul în care antrenorul impune o tactică, și dacă e să cadă de la masă, trebuie să o respecte. Sigur că mi-aș fi dorit o victorie, dar trebuie să fiu și foarte realistă, poate la Barcelona vom reuși mai multe seturi, sau un meci”,a punctat antrenoarea Dumbrăviței.

Xianlian Ni a fost foarte spirituală și a spus că le-ar da din anii ei fetelor de la Dumbrăvița. ”Rezultatul face să pară că a fost ușor, dar a fost greu, mai ales ultimul meci, a fost foarte palpitant. Nu a fost ușor să câștigăm, dar suntem bucuroase. M-am simțit foarte bine, ca acasă. Antrenoarea lor a făcut treabă bună. Sunt jucătoare tinere, au tehnică bună, au nevoie de experiență. Poate au nevoie de vârsta mea, pot să le dau câțiva ani. Timpul a trecut foarte repede. Dar mă bucur să văd cum tinerele jucătoare cresc și au o provocare să mă bată. Eu sunt norocoasă, am o familie frumoasă, soțul mă susține mult. Am o tehnică bună de când jucam în China, iar Comitetul Olimpic Luxemburghez îmi permite orice cantonament, orice turneu, am buget nelimitat. Sunt foarte norocoasă și apreciată”, a declarat fosta campioană mondială, care spune ca Girbau vrea să câștige Cupa ETTU.

Returul se va juca în Peninsula iberică, de la ora 19,30 ora Spaniei, în data de 25 ianuarie.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.