Joma - JSport.roJSport.ro

Sâmbătă, în parcarea de la Shopping City Timișoara a avut loc prima ediție Women Rally din Banat, o competiție dedicată exclusiv femeilor și deschisă tuturor doamnelor și domnișoarelor curajoase. În afara concursului au condus demonstrativ și campioana europeană de drfituri Ramona Rusu, dar și Mihaela Dobranici (Beldie), singura femeie participantă la un Mondial de raliuri, care a avut-o în dreapta pe tripla campioană olimpică de la Atena, Cătălina Ponor.

Dobranici și Ponor au condus un Mercedes de ultima generație. Ponor a fost convinsă de buna ei prietenă, fostul medic al lotului național de gimnastică artistică. ”Mihaela pe lângă faptul că a fost doctorița lotului nostru și are o mare pasiune pentru raliu este și o prietenă foarte bună a mea și atunci ea a reușit să mă convingă să vin. Este o experiență frumoasă, este prima dată când fac acest lucru. De ce nu, poate mă încurajează să merg mai departe. Nu a fost greu să mă convingă, pentru că mie chiar îmi plac mașinile de curse, în general, îmi place viteza. Chiar a fost ușor, a fost un simplu mesaj, «Măi, Cătă, hai să mergem acolo». Am acceptat cu mare drag, suntem aici, e frumos e plăcut”, a precizat Cătălina Ponor.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Obișnuită cu emoțiile marilor competiții, fosta campioană olimpică nu a avut mari emoții nici la raliu. ”Pentru ea nu am eu emoții, că sunt convinsă că știe ce are de făcut. Eu ca și copilot, nici atât nu ar trebui să am. Însă dacă ar fi fost să conduc, pentru că nu știu și nu sunt antrenată în așa ceva, ar fi fost normal să am emoții. Este prima experiență, de fapt, am mai avut o semi-experiență cu un alt prieten de-al nostru, Alex Filip. Am fost la o cursă la Harghita, unde mi-a arătat tot așa, traseul. A fost o experiență frumoasă și acea. Cred că m-a încurajat cumva”, a mărturisit Ponor. În viitor, nu exclude să fie chiar ea pilot! ”Cu timpul, nu se știe niciodată. Niciodată să nu spui niciodată”, a adăugat sportiva.

În prezent, Cătălina a rămas aproape de sport și de gimnastică. ”Am multe proiecte în vizor. Pe unele dintre ele le-am început. Altele sunt încă în discuții. Cu siguranță ușor, ușor, lumea va afla. Încercăm să facem foarte multe pe partea de sport. Încercăm foarte multe cu Comitetul Olimpic să ne ajute să readucem copii la sport în general”, a povestit sportiva.

Totuși, îi este dor de marile competiții. ”Logic că îmi este dor, am făcut 26 de ani de gimnastică și îmi este dor de sportul în sine, nu neapărat de a mă urca pe bârnă. Îmi este dor de emoțiile de concurs, de antrenamentele grele sau mai puțin grele pe care le aveam, de echipă, de antrenori. Este normal. Am crescut într-o familie cu ei, i-am considerat familie, au fost pentru mine de la părinți până la surori, și este logic și normal. Antrenament specific de gimnastică nu mai fac, însă de câteva luni am început să-mi fac o mică mișcare pentru mine, sănătatea mea, pentru menținere”, a precizat constănțeanca.

Chiar dacă gimnastica românească nu trece prin cea mai bună perioadă, Ponor e optimistă. ”Eu zic să avem răbdare. Sunt copii foarte buni care vin din urmă, cei pentru 2024. Timp avem. Important e să fie sănătoase, să-și dorească să ajungă acolo, să fie ambițioase și să-și dorească asta, pentru că fără muncă, degeaba ai talent”, a precizat campioana olimpică la sol și bârnă.

În 2016, când România a avut doar un loc la Jocurile Olimpice, a fost aleasă Ponor în detrimentul Larisei Iordache. Tânăr a avut în ultima perioadă probleme cu accidentările, iar Cătălina îi urează să revină repede, deoarece echipa României are nevoie de ea. ”Îmi doresc să-și revină. Este normal să ne dorim cu toții să-și revină, să ajute echipa României, dacă se poate, pentru aceste calificări de la Mondiale, pentru că avem nevoie de această calificare. Cu floare sau cu două flori nu se face primăvară. Dar avem speranța că ne va ajuta ca și echipă și doamne ajută să ajungă la Olimpiadă și să-și îndeplinească visul”, a fost mesajul pentru Iordache.

Deși nu a apucat să vadă primele două meciuri ale naționalei U21, gimnasta le urează și băieților lui Mirel Rădoi să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokio, din 2020. ”Îmi doresc foarte mult ca ei să reușească să ridice unde a fost înainte sportul. Nu cred că sunt eu în măsură să le dau sfaturi. Cred că antrenorii știu cel mai bine ce e de făcut și nu cred că trebuie să le spun eu ce să facă cu băieții. Important e să își dorească să ajungă acolo, să muncească. Este un lucru important și este o reînviere a noastră și pe această parte”, a mai spus Cătălina.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.