Hipodromul de la marginea Timișoarei a fost pentru trei zile gazda întrecerilor din prima manșă a Herneacova Național Jumping. Concursul are și o participare internațională, din țările vecine.

Concursurile de sărituri peste obstacole au avut loc de vineri până duminică inclusiv, între orele 9-19. Competiția de calibru național este organizată de Federația Ecvestră Română și Domeniul Herneacova și va mai include altre trei zile de concurs în perioada 20-22 aprilie, tot cu intrare liberă pentru spectatori. La prima manșă au participat concurenți din România, Ungaria, Serbia și Bulgaria.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Iată clasamentele după ziua a treia de concurs:

CATEGORIA AMAZOANE

  1. Aleksandra Arabadjeva, Bulgaria – 10 puncte
  2. Krasina Krasteva, Bulgaria – 6 puncte
  3. Cristina Dulugeac, România – 5 puncte

CATEGORIA TINERET

  1. Bianca Caraiman, România – 10 puncte
  2. Anne Marie Bontea, România – 6 puncte
  3. Dunja Al Jamal, România -5 puncte

CATEGORIA JUNIORI

  1. Ivano Angelova, Bulgaria – 10 puncte
  2. Dunja Al Jamal, România – 6 puncte
  3. Bianca Caraiman, România – 5 puncte

CATEGORIA COPII

  1. Ştefania Stoica Schumann, România – 10 puncte
  2. Sofia Semenov, România – 6 puncte

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.