Mihaela Dospina de la ACS Dumbrăvița a luat locul 5 cu echipa României de tenis de masă la Universiada de la Taipei. La simplu și dublu, sportiva nu a luat medalii, dar rămâne cea mai bine clasată dintre sportivii din Timiș prezenți la competiția de anvergură mondială, mai ales că la echipe, româncele au fost singurele europence din sferturi. 

În faza grupelor, grupelor la echipe, România a trecut cu 3-0 de Nigeria, și apoi cu 3-0 de Austria, dar Dospina (foto, centru) nu a jucat, ci au evoluat Irina Ciobanu, Alina Zaharia și Bernadette Szocs. A urmat un 3-0 cu Filipine, cu meci câștigat cu 3-0 de sportiva de la Dumbrăvița, la același scor, cu Lez Lie Agbon. Astfel, româncele au mers mai departe în optimi, unde au bătut și SUA, cu 3-2. Dospina a cedat cu 3-1 (11-6, 11-6, 9-11, 11-3) cu Lily Ann Zhang. Româncele au fost eliminate în sferturi de Coreea de Sud, cu 3-1, iar Dospina a pierdut cu 3-0 (11-2, 11-1, 11-4) cu Jihee Jeon. Suficient însă pentru locul 5.

Oferte echipament JomaOferte Joma

La simplu feminin, Mihaela Dospina a câștigat cu 3-1 (11-5, 5-11, 11-9, 11-5) de Katharina Michajlova din Germania, in grupă. A urmat un succes cu Anastassyia Lavrova, din Kazahstan, la scorul de 3-2 (6-11, 11-4, 11-, 6-11, 11-8). Pe tabloul de 32, Dospina a cedat cu 4-1 (11-7, 11-9, 12-10, 8-11, 11-1) cu Laura Gasnier, din Franța.  La dublu, sportiva campioanei Dumbrăvița a jucat cu Alina Zaharia. Cele două au pierdut pe tabloul de 32, cu 3-0 (11-9, 11-7, 11-8) cu Weng Chong și Cheng Kuok, din Macao.

La Universiadă, Cosmin Dumitrache nu a intrat în semifinale la 110 metri garduri, iar Darius Suiugna a lua tlocul 12 la haltere. Naționala de baschet, cu trei jucători din Timișoara joaăc pentru locurile 17-24.

foto: facebook.com/frtmromania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here