Joma - JSport.roJSport.ro

După ”lupte seculare” care vor însuma zece ani, se pare că la finalul anului curent, Timișoara se va putea bucura în sfârșit de sala polivalentă de peste 2500 de locuri, de pe strada Aurel Păunescu Podeanu. Primarul spune că a vorbit cu rectorul UPT, Viorel Șerban, și că s-a depășit și ultimul blocaj, astfel că la final de an, construcția ar trebui să fie gata, după un deceniu.

Sala a început să fie ridicată în 2010, ca un proiect al Universității Politehnice. Ulterior, s-a asociat cu contribuție de 50% și primăria. Sala s-a ridicat greu, mai întâi din lipsa banilor, dar și din cauza modificărilor legislative de după tragedia din Colectiv, dar și a faptului că licitațiile au fost câștigate de firme de ”apartament”, care intrau în insolvență. Ultima problema era o firmă care să termine acoperișul, și se pare că problema e rezolvată. ”Este deblocată situația la Sala UPT. Ieri am avut o discuție cu domnul rector Șerban, sperăm ca până la finalul anului 2020 să fie finalizată acea sală, unde știți bine câte s-au întâmplat de-a lungul anilor”, a spus primarul Nicolae Robu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Pentru a ne da seama cât de mult timp durează de când s-a început construcția, e suficient să luăm în seama poveștile actualului primar, de pe vremea când era rector al UPT. ”A mers foarte bine treaba când eram eu rector. Eram încântat la acea vreme ca rector din punct de vedere al ritmului în care s-a lucrat. Îmi începeam ziua acolo, tonifiat, încărcat pozitiv pentru cum se lucra acolo și se simțeau progresele. Până când au intervenit acele rupturi neprevăzute și totul a stat în blocaj. Încercările de deblocare de atunci și până recent au eșuat toate. Acum se poare că s-a ieșit din încurcătură care a apărut și că lucrurile vor merge spre finalizare”, a mai spus primarul.

Cât despre sala polivalentă de 16.000 de locuri, ridicată de Compania Națională de Investiții, primarul crede că în februarie se va da drumul la licitația pentru studiul de fezabilitate.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.