”Urșii” de la Timba Timișoara s-a impus cu 87-71 cu Dinamo București. Nu au jucat Tiegbe Bamba, prezent în sală, neechipat, și nici Cameron Naylor, absent, pe lângă plecatul Popescu. Dinamoviștii au avut momente bune de joc în sfertul trei, dar în rest, diferența a fost clară în favoarea gazdelor.

Timba a început meciul cu Pavlovic, Medgyesi, Jeremic, DeThaey și Florveus. Primele două seturi au fost dominate clar de bănățeni, care au avut 26-15 după primele minute și 45-32 la pauză. Situația s-a schimbat în sfertul al treilea, când Dinamo a marcat trei trițe consecutive și a punctat și ”din vopsea” până la 56-53. Totuși, Timba a revenit și sfertul s-a terminat 62-53, iar în ultimele zece minute bucureștenii nu au mai putut schimba soarta meciului.

Oferte echipament JomaOferte Joma

DeThaay a fost principalul marcator al Timbei, cu 29 de puncte, urmat de Pavlovic, cu 15 puncte, Florveus, cu 13 puncte, Lazăr, cu 10 puncte, Balmuș, cu 9 puncte, Medgyesy, 6 puncte și Jereminov, 5 puncte. Neagoe și Iliescu au fost principalii marcatori ai lui Dinamo, cu 17, respectic 14 puncte.

Dan Ionescu nu a dat multe detalii despre Bamba și Naylor, dar nici despre cât va dura interimatul său. ”Lumea trebuie să înțeleagă că eu nu sunt Merlin să arunc o poțiune peste jucători sau David Copperfield să fac o magie. Am jucat exact ceea ce a pregătit Bogdan Murărescu, el a gândit ce trbeuie să facă, eu doar am preluat din mers. A fost un meci mult mai greu decât părea. Este doar o primă fază din celelalte războaie pe care le vom avea tot cu Dinamo și probabil cu Iașul. Trebuie să fim obiectivi, obiectivul e să rămânem în prima ligă și pentru asta trebuie să învigem Iașul și Dinamo. Este al șaptelea meci în 21 de zile, s-a acumulat oboseală, au intervenit și accidentări. Interimar înseamnă până numirea următorului Știu că au mai fost și președinți de stat care au fost interimari doi ani. Eu aștept să se găsească o soluție. Poate însemna din etapa viitoare, peste două săptămâni sau peste încă o decadă, cum a fost cu Bogdan”, a declarat tehnicianul Timbei.

Eugen Ilie a spus că rezultatul din aceasta fază, unde Dinamo a bifat doar înfrângeri, nu-l îngrijorează. ”Nu e o problemă că avem înfrângeri sau nu. Problema noastră este să ne salvăm de la retrogradare, iar asta se întâmplă la sfârșitul campionatului, nu acum. Noi acum creștem. Este prima etapă după primele patru în care am jucat cu cele mai bune echipe din campionat. S-a văzut că am vrut, suntem pe drumul cel bun zic eu și cu siguranță vom ajunge la salvarea de la la retrogradare. Avem opt copii sub 21 de ani care încearcă să facă ceva în Divizia A. Ei își doresc, e normal să greșească. Lucrăm și vom ajunge unde vrem. Nu a fost ceva anume să facă diferența. Intrăm pe teren să murim pentru fiecare minge, și vedem ce se întâmplă”, a declarat tehnicianul dinamovist.

Timba va juca vinerea viitoare la Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here