SCM Timișoara continuă să aibă viață grea în grupa A valorică a campionautlui de baschet, unde a pierdut cu 99-76 cu cSM Oradea. Echipa lui Cristian Achim a controlat ostilitățile tot jocul, unul în care alb-violeții au avut o prestație foarte slabă.

Timișoara a intrat bine în meci, dar a condus doar în primele patru minute. ulterior, Oradea a părut singura echipa de grupa A de pe teren, iar primul sfert s-a terminat 18-31. Nici în următoarele zece minute nu s-a schimbat mare lucru, iar la pauză s-a intrat cu 39-55. Jocul a continuat cu aceeași partitură și după pauza mare. sfertul trei s-a terminat cu 53-73, iar în ultimele minute, timișorenii nici nu se mai chinuiau să se apere. Gazdele au marcat două trițe din 20 de astfel de încercări, iar Oradea a avut 57% la aruncările de la distanță.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Brandon Randolph a fost cel mai bun marcator al Timișoarei, cu 13 puncte, urmat de Pesakovic și Baciu, fiecare cu câte 11 puncte, Brown, cu 10 puncte, Vukosavlevic, Stojadinovic și Popa-Calotă, fiecare cu 8 puncte, Komatina, cu 5 puncte, și Diculescu, cu 2 puncte. Pentru Oradea, cei mai buni marcatori au fost Richard, Gynyad și Denison, cu 20, 18 și respectiv, 17 puncte.

Miodrag Perisic a vorbit din nou despre problemele financiare al echipei. ”Problemele pe care le avem în ultima perioadă ne fac să ne pierdem concentrare. Nu am putut marca, abia am marcat de la 3 puncte, acasă. Nu am avut energia pe care trebuia să o avem și pe care am avut-o în primele două luni cât am muncit aici. Cred că ceva trebuie să se schimbe. Eu îmi asum toată responsabilitatea. Dar problema e că echipa e cea mai ieftină din campionat, am avea nevoie de sprijin. La antrenamente ne pregăteam bine, cu intensitate. Dar când nu se gândesc doar la baschet, jucătorii nu au destulă experiență să poată fi concentrați totalmente la meci când intră în teren. Acesta a fost motivul principal pentru care am făcut cel mai prost meci al nostru. Oradea a aruncat foarte bine, le-a intrat tot. Noi nu am fost în formă, ei da, iar rezultatul nu avea cum să fie diferit. Trebuie să se întâmple ceva să-i trezească pe jucători. Ei sunt aici de 3-4 luni, banii întârzie. Eu nu am probleme cu asta, la situația mea financiară. Eu nu depind de câteva salarii, am venit aici să fiu lângă casă la jumătete din salariul meu anterior. Dar alții au nevoie de acești bani. Am făcut o echipă bună, cu bani puțini. Am avut un program greu la început, meciurile erau aglomerate, cu Craiova meritam să câștigăm. Dacă jucam trei zile, nu puteam câștiga acest meci. În sfertul trei am încercat să ne apropiem. Am venit la 12 puncte, dar am ratat patru aruncări necontestate și ei ne-au pedepsit imediat cu trițe. Avem aruncători buni de la 3 puncte, probabil a fost o zi proastă. La pauză am făcut ”război”, au intrat cu o energie mai bună. În primele 4-5 minute am jucat bine și în atac”, a declarat antrenorul timișorenilor.

Cristian Achim a spus că echipa sa a prins o zi în care i-a intrat tot, air bănățeni, exact opusul. ”Acesta a fost un meci din categoria aparte: în momentul în care uneia dintre echipei îi iese aproape totul și celeilalte aproape nimic. Mă bucur că de data aceasta am fost noi în această situație, am marcat foarte bine. Aș vrea să remarc, dar nu ca pe o notă negativă neapărat, dar că să sprijine ce am spus mai devreme. Timișoara a amrcat de la 3 puncte două aruncări din 20, ceea ce nu se va maj întâmpla niciodată. E clar că nu asta este valoarea și a fost doar o zi foarte, foarte prostă, în timp ce noi am beneficiat realmente de o zi foarte bună. Am marcat foarte multe coșuri, câțiva din situații sincer grele. Ceea ce mă bucură foarte tare este că am avut o intendsitate foarte bună și consider că aici s-a și făcut diferența, și în apărare și în atac. Cred că în prima repriză am marcat 14 puncte doar după contraatac. Atunci sigur că este mai ușor și în celellte faze, ești la adăpostul unor puncte, atunci un pic mai relaxat. Acesta a fost un meci aparte. Ei nu au ratat toate acele aruncări pentru că noi ne-am apărat senzațional. Au fost și câteva aruncări grele, dar și câteva deschise. Stojadinovic, care este jucător pur shooter, nu a marcat deloc de la 3 puncte astăzi, ceea ce este un lucru rar, care nu cred că se va mai întâmpla”, a punctat antrenorul orădenilor.

Timișoara are următorul meci lunea viitoare, la Cluj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.