Joma - JSport.roJSport.ro

Derby-ul Timișoarei la baschet masculin se joacă în sfârșit miercuri, după ce în prima etapă nu s-a putut disputa, deoarece sala era ocupată cu un concurs de scrimă. BC SCM Timișoara și Timba se vor duela într-un meci interesant, care, după rezultatele de până acum, ar părea disproporționat.

Tudor Costescu e conștient însă că Timba va juca la potențial maxim. ”Trebuie să ne menținem foarte alerți și atenți, pentru că jucăm trei meciuri în opt zile. Mai ales că urmează două meciuri importante pentru noi acasă, restanța cu Timba și meciul cu Iașul. E bine că avem un moral bun. Sunt convins că va fi un meci foarte dificil. Faptul că au pierdut în prima etapă nu reflectă valoarea reală a echipei. Își doresc o primă victorie și știu că va fi foarte disputat meciul.  Eu știu că noi avem atuuri și vom încerca să le valorificăm pe ale noastre. Ei vin cu o dorință foarte mare de victorie, fiindcă au nevoie de prima victorie în campionat. Sunt o echipă atletică, cu individualități remarcabile, care deși nu au avut rezultate foarte bune, s-au evidențiat în statistică. Au o energie bună și agresivitate în general”, a declarat tehnicianul alb-violeților.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

”Urșii” au jucat slab cu Galațiul, dar tehnicianul ”leilor” știe că mobilizarea va fi cu totul alta miercuri. ”Din punct de vedere al adversarilor nu știu ce să spun.  Din punctul nostru de vedere e un meci foarte important, ca și cel de la Dinamo, ca și cel cu Iașul. Eu nu cred că trebuie considerat un derby local, ci trebuie considerat un meci de campionat. Noi ne respectăm reciproc, și ca echipă, și ca organizații. Fiecare își vede de treaba lui și evident că fiecare vrea să câștige. Nu aș vrea să o luăm ca pe o confruntare care-pe-care. Norocul nostru că meciul e în Timișoara, pentru ambele echipe. Sperăm să fie și de calitate. Noi știm că valoarea adevărată a adversarului nu e cea de sâmbătă. E importantă starea de mobilizare și de concentrarea pe care o vom atinge la ora meciului indiferent de prestația adversarului, dar știu că Timba nu va mai repeta meciul cu Galațiul”, a mai spus Costescu.

Meciul se va disputa miercuri de la ora 19,30 la Sala ”Constantin Jude” și nu va fi televizat.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.