Joma - JSport.roJSport.ro

După ani de zile de dispute între PSD și PNL, CJT și primărie, s-a stabilit în sfârșit locația unde se va construi viitoarea Sală Polivalentă de 16.000 de locuri, promisă de ani de zile Timișoarei. Până la urmă, în ultimele zile în funcție, Guvernul Dăncilă a trecut peste ”preferințele” pesediștilor locali și stabilit că sala de mare capacitate se va face în oraș, lângă Stadionul ”Dan Păltinișanu”, și nu la Giroc.

Primăria și PNL au militat pentru locația de lângă stadion, în timp ce PSD și CJT au propus un teren în comuna Giroc. O variantă care demonstra lipsa de înțelegere a fenomenului sportiv de către Călin Dobra și compania, întrucât în niciun oraș, o astfel de sală nu s-a construit în afara teritoriului municipalității. Până la urmă, cei din PSD aflați la guvernare s-au dovedit mult mai inspirați decât autoritățile județene din Timiș, astfel că la fel ca Clujul și Craiova, și Timișoara va avea, cel puțin ca promisiune, un complex sportiv ultra-modern. „Știu că există o dispută, că au fost păreri divergente. Am avut o discuție cu președintele de consiliu județean și cu vicepremierul și cred că sala polivalentă trebuie să se facă în municipiul care este reședință de județ. Ala este normal și așa se va întâmpla”, a declarat premierul încă în funcție Viorica Dăncilă, venită în vizită oficială la Timișoara.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Compania Națională de Investiții va ridica noua sală, pe terenul pus la dispoziție gratis de municipalitate. Terenul are însă problema fostei căi ferate industriale, ”Calea Sfântului Andrei”, cum îi spun timișorenii, care trebuie înlăturată, așa cum a transmis și Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu. ”Fără să anunțăm, am trimis specialiști de la CNI să vadă ambele locații, le-am cerut să discutăm de o locație fără cusur, care să fie în interesul județului și municipalității. Nu am tratat nicio problema în funcție de culoarea politică a primarului. Am decis că e mai important, având în vedere că Timișoara va fi capitala culturală europeană pentru anul 2021, pentru că discutăm si de construcția unui stadion, ca acea locație să fie un complex care va fi unul dintre cele mai moderne de la noi. Nu vă ascund că pentru un an și jumătate se vor dubla lucrările la stadion și sala polivalentă, dar credem că aceasta este decizia înțeleaptă pentru județ și pentru municipiul Timișoara”, a precizat Daniel Suciu.

”Victoria” în fața lui Călin Dobra a fost marcată de primarul Robu printr-o postare pe celebra sa pagină de Facebook. ”Evident că sunt extrem de bucuros că s-a decis ca Sala Polivalenta de 16.000 de locuri să fie construită la Timișoara. S-a întâmplat firescul, a prevalat rațiunea și eu nu pot fi decât fericit, fericit pentru Timișoara, pe care eu chiar o iubesc cu toată ființa!”, a punctat primarul.

Mai urmează licitații, studiu de fezabilitate, proiectare și apoi lucrări. Din păcate, pentru a ”prinde” anul 2021, e deja prea târziu.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.