Joma - JSport.roJSport.ro

SCM Timișoara a făcut un meci mai slab după două jocuri mai bune și a pierdut acasă la scorul de 81-64, cu Dinamo. Echipa antrenată de Tudor Costescu a dominat mare parte a jocului și s-a desprins destul de clar încă din sfertul doi.

Timișoara a fost la conducere în debutul primului sfert, unul destul de echilibrat, terminat cu 16-20. Sfertul doi a fost ”cheia” partidei, cu Dinamo care a reușit să își creeze destul de ușor avantaj, mai ales ”ajutată” de greșelilor timișorenilor. La pauză s-a intrat cu 29-43, dar alb-violeții au încercat o revenire. Au reușit în parte, deoarece în încă zece minute de joc, au recuperat diferența până la 53-60.  iar după alte câteva minute, Gorgemans a marcat pentru 60-61. Până aici a fost însă, deoarece Dinamo a maid at apoi 20 de puncte, iar gazdele, doar 3!

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Pesakovic a fost cel mai bun marcator al Timișoarei, cu 23 de puncte, urmat de Komatina, cu 21, Franklin, cu 9, Mirkovic, cu 5, Gorgemans, cu 4, și Dragoste, cu 2 puncte. Mladen Jeremic, fost jucător al alb-violeților, a fost cel mai bun marcator pentru Dinamo, cu 20 de puncte.

Dragan Petricevic a recunoscut superioritatea adversarului. ”S-a văzut foarte clar. Am fost depășiți complet! În ambele faze al jocului, și în atac și în apărare. Imediat după meci e greu de găsit explicații. Putem să spunem că decisiv a fost faptul că am alergat după iei. Practic, am început să alergăm după diferența pe care ei au înregistrat-o în sfertul doi. Iar acest rezultat din sfertul doi a venit pe fondul multor greșeli pe care le-am făcut, decizii foarte neinspirate. Practic, am avut două faze în care foarte repede s-au desprins. Nici nu au lăsat foarte mult de reacție. Eu consider că tot ce e până la 8-9-10 puncte e scor activ, practic, se poate demonta, iar de la diferența aceasta, până la 17 cât au avut în sfertul doi, totul s-a petrecut în maximum 20 de minute. La fel de bine s-a petrecut totul până ne-am apropiat la 1 punct, și apoi, de la 1 punct la 10 puncte, nu a durat foarte mult, poate un minut, un minut și jumătate. În perioada respectivă am ținut prea mult mingea în mână, nu am jucat repede, nu am mai găsit soluții. Am făcut o greșeală incredibilă în apărare, la 1 punct după time-out, am strâns la o pătrundere la Badiu care se ducea în spațiul de 3 secunde, care era oricum ful de pivoți, nu era nevoie să strângem și din poziției de fundași am primit un coș de 3. Am primit apoi o aruncare de 2 puncte și jocul a revenit la discreția echipei Dinamo, care a câștigat absolut meritat. Nu ne rămâne decât să continuăm să luptăm. Cu siguranță dacă am fi învins în acest meci, calificarea în 1-6 nu era nici pe departe rezolvată. Iar cu această înfrângere, cu siguranță ne îngreunăm acest traseu, dar în continuare nu e imposibil, mai sunt zece meciuri de jucat, așa că se poate întâmpla orice”, a precizat antrenorul Timișoarei.

Pentru Dinamo, a fost prima victorie, venită în etapa a IV-a din campionat. ”Este o victorie pe care o așteptam. Mă bucur că a venit într-un moment dificil pentru noi în ceea ce privește poziția din clasament și împotriva unei echipe solide, care venea după o serie foarte bună și cu o mare încredere. O echipă care, bineînțeles, a reușit să învingă și ea în deplasare, prestând niște meciuri bune. Am avut trei meciuri foarte dificile în început de campionat și aparent, moralul nostru nu era foarte ridicat. Vreau să felicit jucătorii pentru modul în care s-au mobilizat, au înțeles importanța meciului și cert este că, prin efortul lor, s-a obținut această victorie, datorită, în mare parte, a unei apărări foarte bune. În primele trei etape noi am întâlnit trei echipe puternice, cu un joc fizic deosebit și cu jucători cu calități foarte bune. Deși, măcar din două meciuri acasă, măcar unul am fi avut o șansă mare să-l câștigăm. Prin urmare, pot spune, și datorită rezultatelor celorlalte echipe, că acest campionat este deschis oricărui rezultat. Și cred că deși, aparent, Oradea sau Cluj pleacă învingătoare înainte să înceapă meciul, vor fi și surprize. Au program greu, cu cupe europene, au organizații cu experiență în asemenea situații. Cert este că eu cred că vor putea fi rezultate deschise și meciuri cu final necunoscut până în minutul 40. Mi-e greu să spun despre echipe favorite. E o luptă foarte ascuțită, să spun așa”, a precizat Tudor Costescu.

Sâmbătă, SCM Timișoara are meci pe terenul lui U BT Cluj Napoca.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.