Joma - JSport.roJSport.ro

Clubul de drept public SCM Timișoara nu a rămas mult timp fără cineva care să exercite atribuții de director. Noua persoană este și vechiul director, adică, tot Vasile Rușeț!

Vasile Rușeț nu a mai fost director de după data de 6 ianuarie, când Guvernul Orban a modificat prevederile OUG 114, și nicio detașare din mediul privat într-o instituție nu a mai fost legală. Primarul Timișoarei a spus vineri că va discuta cu Rodica Aurelian, Șefa de la Resurse Umane, să se găsească o soluție legală pentru SCM. Ei bine, de miercuri, aparent, se pare că s-a găsit soluția. Vasile Rușeț a devenit consilier al primarului, la fel ca și Cătălin Iapă! În ultima vreme, Iapă era singurul consilier, deși edilul putea avea și patru. Rușeț a primit în sarcină clubul SCM Timișoara până de Sânziene, în 24 iunie.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Acum nu mai vorbim de o detașare, ci de o delegare de atribuții. ”În vederea derulării în condiții de eficiență și eficacitate a activității Clubului Sportiv «Sport Club Municipal Timișoara», începând cu data de 15.01.2020, până la data de 24.06.2020, se deleagă următoarele atribuții corespunzătoare funcției de conducere – director la Sport Club Municipal Timișoara domnului Rușeț Vasile, consilier personal al Primarului Municipiului Timișoara”, se arată într-un document din primărie, despre care am fost informați ”pe surse”.

Conform documentului, Rușeț va avea atribuții de angajator, ordonator terțiar de credite, răspunde de management, organizare și funcționarea clubului, negociază și semnează contracte și orice alt act juridic referitor la club, coordonează și controlează activitatea din secțiile existente. Având în vedere că anumite persoane din SCM s-au plâns de Vasile Rușeț, cu siguranță că vestea nu a fost primită cu mare entuziasm în clubul sportiv al municipalității.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.