”Urșii” de la Timba au fost din nou victimă sigură la Sibiu, unde au pierdut cu  98-70. Timișorenii, cu lotul subțiat de plecările lui Popescu și Pavlovic, au contat doar în prima repriză, pentru ca ulterior, Sibiul să facă ce vrea.  

Primul sfert a început cu un joc foarte deschis al ambelor formații,  iar după un minut și jumătate, scorul era deja 10-3. Sibienii au condus mare parte din primul sfert, dar după opt minute de joc, Tiegbe Bamba a egalat la 16. Primul sfert s-a terminat cu 21-17, pentru ca după alte două minute de joc, același african să egaleze la 21. Ulterior însă, ”vulturii” au avut un „run” de 7 puncte și au reușit să nu mai piardă conducerea până la pauză, când au intrat cu 43-36.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Timbei nu i-a mers prea bine în sfertul trei, în care Sibiul a dominat clar jocul. Al treilea sfert s-a terminat cu 72-50. Nimic nu s-a schimbat în ultimul sfert, când ”urșii” pot fi fericiți și doar că nu au luat 100 de puncte. De Thaey a fost cel mai bun marcator al timișorenilor cu 20 de puncte, urmat de Florveus, cu 12 puncte, și Lazăr, cu 11 puncte.

Au mai înscris pentru Timba: Rotariu, 8 puncte, Bamba, 7 puncte, Medgyesy, 6 puncte, Sonenfeld, 4 puncte, și Balmus, cu 2 puncte. Taser, Broser și Davis au marcat cel mai mult pentru Sibiu, cu 18, 15 și respectiv 15 puncte.

Campionatul se va opri pentru programul echipei naționale, iar Timba ar urma să joace în 2 decembrie, la Buziaș, cu BC Mureș Târgu Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here