Clubul de drept public SCM Timișoara are restanțe salariale după o serie de probleme cu fondurile apărute în Primăria Municipiului Timișoara în toamnă. Creat pentru a salva echipele masculine de baschet, handbal și rugby, când vechea formă de finanțare a fost declarată ilegală, clubul s-a mai ”dezvoltat”, iar pentru prima dată, vicepreședintele Dușan Filipaș, de la sportul cu balonul oval, spune că acest lucru a fost o greșeală.

Concret, Filipaș se referă la faptul că au fost înființate echipe de baschet și handbal feminin, dar și o secție de motociclism. Toți cei de la clubul primăriei au mers de Sărbători cu două luni de restanțe salariale. Următoarea zi de plată de salarii este 15 ianuarie, iar Filipaș e de părere că clubul SCM s-a întins mai mult decât i-a permis plapuma. ”Cred că numărul echipelor e prea mare pentru bugetul SCM-ului”, a spus Filipaș într-o conferință de presă.

Oferte echipament JomaOferte Joma

De altfel,de la echipa de rugby au plecat Brian Sefanaia, la final de contract, și Will Hellu, care și-a reziliat înțelegerea. Filipaș a spus că în februarie va mai fi plecare sau chiar două. De la celelalte secții nu au fost despărțiri. Totuși, pe site-ul agentului Sergiu Gherdan jucătoarele de baschet de la Timișoara Maegan Conwright și Leeza Burdgess apar ca fiind disponibile pentru un transfer. Deocamdată, ele sunt încă la echipa bănățeană.

foto: Constantin Duma, Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.