Joma - JSport.roJSport.ro

BC SCM Timișoara a câștigat și derby-ul bănățean din returul Ligii Naționale, la scorul de 98-83, după o partidă în care Timba i-a pus mai serios în dificultate decât în tur. Până la pauză, ”urșii” au reușit să se țină extrem de aproape și chiar să conducă pentru minute bune, dar până la urmă, diferența de valoare a loturilor s-a simțit, chiar dacă la alb-violeți nu a jucat Mladen Jeremic.

În formula de start cu Boloni, Kovacevic, Reljic, Naylor și Lazăr, Timba a reușit să o conducă pe BC SCM Timișoara în tot primul sfert, terminat la scorul de 27-18. Jocul îndrăzneț al ”urșilor”, chiar dacă și presărat cu greșeli de curtea școlii, le-a pus dificultăți elevilor lui Tudor Costescu și în sfertul doi. Abia după 17 minute de joc, oaspeții alb-violeți s-au instalat la conducere, cu 37-40, după coșul marcat de Burdgess.La pauză s-a intrat cu 44-45, onorabil pentru gazde.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Timba s-a ținut scai de adversar și în sfertul al treilea, când au egalat de câteva ori. Cele două formații au început să greșească tot mai mult, gafe nepermise la acest nivel, precum coșuri primite pe pătrundere pe centru, sau mingi scăpate de parcă meciul s-ar fi jucat în ploaie. Sfertul trei s-a terminat cu 63-69, iar în ultimele zece minute, BC SCM Timișoara a început să controleze mai ușor jocul, mai ales că ”urșii” au acumula tși multe faulturi, ceea cele-a fost fatal cu rotația scurtă.

Naylor a fost cel mai bun marcator al Timbei, cu 21 de puncte, urmat de Reljic, cu 19. Au mai înscris: Lazăr, cu 11 puncte, Kovacevic, 10 puncte, Boloni,8 puncte, Rotariu, 6 puncte, Medgyesy, 6 puncte, Balmuș, 2 puncte. Burdgess a înscris cele mai multe puncte pentru alb-violeți, 22, urmat de Mijajlovic, cu 16, Komatina, cu 14 puncte, Diaz, puncte, Gheorghe, 11 puncte, Komatina, 10 puncte, tohătan, 8 puncte, și Drăgușin, 3 puncte.

După ce de la Timba au plecat de la începutul sezonului șapte jucători, antrenorul Dan ionescu a găsit energie să fie ironic cu presă, pentru că scrie despre aceste plecări. ”Noi suntem oarecum în meci în toate meciurile. Putem să jucăm o repriză două, dar nu avem o rotație care să ne țină în cărți până la sfârșitul meciului. Nu-mi aduc aminte ce jucători mai erau în tur. Au fost 15 puncte diferență și asta e. Felicitări echipei câștigătoare, au jucat foarte bine. Mai multe nu pot să spun. Până în 28 feburarie, din câte știu eu, se mai pot face transferuri. Meciurile care ne interesează pe noi le avem la sfârșitul lunii ianuarie, următoarele în martie. Până atunci să nu ne surprinde dacă vom mai avea meciuri în aceeași formulă”, a declarat Ionescu.

Tudor Costescu a admis că meciul l-a pus în dificultate. ”A fost un meci de care mi-a fost frică. Mă bucur că până la urmă am reușit să câștigăm la o diferență confortabilă. Pot să spun că meciul care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap în acest campionat. Totuși, am făcut un efort considerabil și consider că am avut momente bune de dominare prin care ne-am asigura o diferență destul de avantjoasă. Am avut momente proaste și nu cauzate neapărat de lipsa de concentrare, ci pur și simplu niște nerealizări, și tehnice și tactice, care m-au făcut să spun acest lucru. Așa cum am avut momente bune și run-uri bune, am avut și momente de cădere, niște greșeli de tehnică și de concentrare în momentele respective, care i-au făcut să îi lăsăm să se apropie de noi. Diferența au făcut-o momentele de apărare. Mă uitam pe statistică, cred e e echipa care ne-a făcut cele mai multe recuperări ofensive în acest campionat, până acum, 16 sau 17, și au dat un număr foarte mare de puncte din greșelile noastre de tehnică, puncte ușoare pentru care au fost combativi. Dar au fost mingi pe care noi de obicei nu le pierdem”, a precizat antrenorul alb-violeților.

Săptămâna viitoare, Timba va juca acasă cu Craiova, deoarece deplasarea de la Cluj s-a jucat în avans. BC SCM Timișoara are meci duminică, de la ora 18, tot pe teren propriu, cu BCM U FC Argeș Pitești.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.