Joma - JSport.roJSport.ro

În perioada stării de urgență, pe șantierele Companiei Naționale de Investiții se muncește cu spor. Stadioanele din București prin contur, dar se muncește și în birouri, pentru organizarea licitațiilor. CNI a lansat licitația pentru întocmirea documentației pentru sala polivalentă de 16.000 de locuri. Statul pune la bătaie aproape un milion de lei în acest sens.

Licitația a fost deschisă pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Nicolae Robu nu s-a putut abține să nu anunțe acest lucru triumfalist. ”Țineți-vă bine. CNI a publicat pe SEAP anunțul pentru achiziția serviciului de întocmire studiu de pre-fezabilitate, studiu de fezabilitate și alte studii tehnice pentru obiectivul de investiții Sala polivalentă de 16.000 de locuri. Acest obiectiv pentru care am luptat atât! 8 ani l-am avut pe agendă și a fost un obiectiv prioritar. La început mă gândeam la 14.000 de locuri, dar specialiștii au ajuns la concluzia că din punct de de vedere tehnic și economic, capacitate mai optimă este de 16.000 de locuri. Iată că s-a ajuns la lansarea licitației, care sigură, este lansată când există fondurile necesare. Vom avea parte de cea mai mare sală din țară. Mult mai mare ca oricare alta. Când va fi gazda, vom putea găzdui concerte și evenimente sportive de cel mai înalt nivel, la scară planetară”, a anunțat primarul Timișoarei.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Ca în orice proiect al CNI, primăria a dat terenul din spatele Stadionul ”Dan Păltinișanu” cu titlu gratuit, și va suporta și costul racordului la utilități. De asemenea, municipalitatea a făcut și studiul geo și studiul topo, predate deja la CNI. Guvernul pune la bătaie 940.800 de lei pentru realizarea studiului de pre-fezabilitate, studiului de fezabilitate și a altor studii necesar. ”Noi am făcut deja studiul geotehnic și ridicarea topo 3D. Tot ce trebuia făcut s-a făcut de la mare adâncime, pentru a avea un studiu geotehnic cum o cer standardele actuale. Suntem în linie dreaptă. CNI este compania care gestionează aceste lucruri. Suntem în foarte bună legătură, comunicăm foarte bine și ne sprijinim pentru a ajunge să avem acest obiectiv făcut”, a mai explicat Nicolae Robu.

Veste proastă este că noi timișorenii mai avem mult de așteptat până să foe sala gata. Termenul de depunere a ofertelor este 22 mai, ora 15. Urmează desemnarea câștigătorului și semnarea contractului. Termenul de realizare a întregii documentații este de 180 de zile, cu 60 pentru studiul de pre-fezabilitate și 120 pentru cel de fezabilitate și alte studii. Și dacă se va semna contractul în iunie, până la iarnă, documentația nu va fi gata. În caz că nu se contestă licitația! Apoi, urmează o nouă licitație pentru proiectare și execuție, astfel că până în 2021, pe actualele terenuri de antrenament de la stadion sigur nu va fi niciun șantier.

Ideea acestei săli a fost lansată în 2012 de Carmen Tocală, în vremea când era secretar de stat. Luptele politice au fost aprige pentru teren. Robu și PNL-ul din primărie voia sala la Timișoara, lângă stadion. PSD și autoritățile județene militau puternic pentru terenul de la intrarea în comuna Giroc, unde gurile spun să social-democrații aveau interese ce țin de terenuri. Toamna trecută, într-o vizită la CJT, cu Călin Dobra lângă, Viorica Dăncilă, pe atunci premier, a anunțat că sala se va face la Timișoara.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.