”Lăsați rahatul acela de fotbal și scrieți despre rugby, handbal, baschet”. Un citat redat cu aproximație din poate ultimul centru născut în România titular în reprezentativa de rugby, Csaba Gal, care dorea să dea lecții presei. Ei bine, la câteva zile după ce Eurobasketul a părăsit România, putem constata că și Vulturii au făcut același ”mai nimic”, ca să nu folosim acelați cuvânt ca și Csaba, la fel ca naționala lui Daum.

Baschetul este prezentat în continuare ca un sport elitist de către toți cei care se cred și vor să ne arate cât de intelectuali sunt ei. Răul suprem e fotbalul și până la un anumit punct, privind aspectele imorale și frivolitate, așa și este. Dincolo de asta, ce ne ”doare” în privința baschetului românesc: un sport plin de străini, pentru care se presupune că ar trebui să ne bucurăm că ne-a adus organizarea unei grupe. Desigur, la Cluj a fost minunat, până la un anumit punct. Altfel, realist vorbind, cele două naționale ale României sunt praf. Grupa de la Cluj a adus și neîmplinirea unei atmosfere nu mereu vie și a unei săli nu tot timpul pline, dezamăgirea pe alocuri, a unei abordări tactice dezarmante, plus manifestări ridicole de tip spatele întors la steagul adversarului la meciul cu Ungaria. Doar cu câteva zile înainte, a fost episodul cu mici, desigur, absolut întâmplător.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Am avut meciuri cu uriașii Europei în care am demonstrat că facem paradă de cruci, dar nu cunoaștem povestea biblică a lui Goliat. Nimic surprinzător, dar partea deranjantă e că ni s-a servit o placă conform căreia ar trebui să fim fascinați că am văzut meciuri terminate cu strângeri de mână în timp regulamentar. De cât de pline de miză erau. Dragi români, ”partikipăm” la Eurobasket, după cum sună o cunoscută glumă de pe rețelele de socializare. La fel de cunoscută ca și o poantă favorită a celor care se lasă de baschet. Redăm, tot aproximativ: ”Dacă ai avut 1,80 la juniorat și ai învățat doar procedee de pivot, și ai rămas la înălțimea aceea și acum nu poți juca alt post, ai făcut baschet în România”.

Avem un baschet plin de străini. Am mai spus-o, mulți americani care la ei în SUA au alternativa de fi chelneri, și pe care o recunosc cu franchețe. Românii din națională abia joacă la echipele de club, constatau comentatorii TVR. Desigur, doar Federația asta a permis. Iar ”sistemul” asta întreține. Echipe, majoritatea susținute cu mulți bani publici, la care joacă străini. Nici nu mai contează că Watson nu a fost naturalizat. (Oare cum era să pierdem toate meciurile și cu el?). Cui folosește? Vremelnic, vreunei românce căsătorite cu vreunul, scoasă din sărăcie, ca să fim cinici. Altfel, cică, spectacolului. Când vine vremea spectacolului cel mare, Campionatul European, România e sparring partener, unul mai inofensiv ca McGregor în fața lui Maywather.

Până atunci, banii părinților pentru școlile și academiile de baschet sunt buni. Atunci e bine și cu românii. Dezvoltare armonioasă, bla-bla. Când vine vorba de performanță, dacă ești român, white man can’t jump. Ne mințim că baschetul a avut de câștigat de la European, și ne întoarcem la același campionat dezrădăcinat de orice mândrie națională. Nu a câștigat nimeni. Sportul românesc e pe un tobogan abrupt, și gafele de la baschet încep să fie copiate și de alții. Judo-ul, sport care aducea României medalii, a venit fără nimic de la recentul European.

Dar marea jale e la sporturile de echipă. Unde, sanchi, nu avem mentalitate, ca vecinii sârbi. E mai bine să auzi de mic că nu ai calități native, mentalitate. Copile, ești un handicapat funcțional! Nu mai visa să fii ca Nadia. Hai, lasă mingea, că la 19 ani pleci să fii chelneriță sau mecanic în Occident! Sau, dacă rămâni în țară, fii un docil angajați pentru multinaționale străine sau evazioniști fiscali români. Am început să naturalizăm prostește la rugby, lucru despre care Csaba Gal nu e deranjat. La fel, la handbal, volei, futsal. Să-mi fie cu iertare, doar un 2-2 la Deva cu Georgia, țara fără futsal de mare nivel, e nemulțumitor cu brazilieni sau fără. Când georgienii aveau realizări deosebite, duceau mâna la piept, pentru că își iubesc țara! Nu mai vedem asta la niciun român, dar mai la brazilienii naturalizați.

Marile învingătoare ale istoriei, ca să revenim la SUA, își pun elevii să înceapa fiecare zi de școală cu jurământul pentru patrie. În schimb noi românii naturalizăm într-o goană disperată de rezultate pe care oricum nu le obținem. Acceptăm să fim fraierii globalizării și pentru asta, merităm ca orice alt sportiv să îi numească pe cei din altă ramură ”rahat”. Ni se servește placa cu investiția în juniori. Foarte bine, dar oricâți bani am pompa, dacă cei mici nu sunt crescuți în spiritul mândriei naționale și al încrederii că pot ”rupe fâsul” oricui, și banii aceia au aceeași destinație ca salariile din bani publici pentru baschetbaliști ce stau un an în România: apa sâmbetei.

Ne trezim? 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here