Joma - JSport.roJSport.ro

Ripensia Timișoara a cedat cu 1-0 în deplasare la Chindia Târgoviște, și astfel, echipa nou-promovataă a înregistrat primul eșec în runda a VII-a. Gazdele, care își propun anul acesta să nu mai rateze promovarea, au avut per ansamblu ocazii mai numeroase ca timișorenii, dar nici Ripensia nu s-a lăsat mai prejos. Mediop însă nu pare să mai aibă precizia din ligile inferioare și a irosit din nou șanse importante, după un final dominat de galben-roșii, în care și Ungureanu a ratat șansa egalării. 

Partida a fost una cu absențe importante la ambele formații, cu Cherchez, Honciu, Neguț sau Cornel Dinu la gazde, dar și căpitanul Adi Popa la ripensiști. Chiar și așa, Tărgoviștea a marcat din minutul 3, când Liviu Mihai a marcat cu un șut în dreapta lui Rădulescu. Peste opt minute, Nisipeanu a tras peste poartă, după care a fost rândul gazdelor să aibă ocazii. Mediop a trecut de doi adversari în minutul 22, dar a tras slab, ușor de prins pentru Iustin Popescu, iar peste șase minute, Zaluschi a executat o lovitură liberă pe lângă poartă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Meciul s-a mai stins, dar gazdele și oaspeții au avut ocazii importante pe finalul reprizei, după ocaziiel slabe ale lui Penciu și Bâtfoi. Mediop a avut un șut pe poartă, care nu i-a pus probleme lui Iustin Popescu, iar  Ciobotariu a trimis și el o minge pe care Rădulescu a respins-o. Chair la ultima fază, Ripensia a scăpat cu fața curată, după ce Ciobotariu a reluat cu capul, dar fără să poată băga mingea în plasa porții. Astfel, la pauză s-a intrat cu 1-0.

În repriza a doua, ambele formații au continuat să joace deschis. Liviu Mihai a avut o șansă importantă în minutul 58, când șutul său de la mare distanță nu a prins spațiul porții. Ripensia a dat replica prin Mediop, în minutul 67. Atacantul timișorean l-a depășit pe Ispas, dar Iustin Popescu s-a interpus. A urmat un luft puternic al nou-intratului Matiș, dar fără succes. În minutul 75, Adi Ungureanu a lobat, iar portarul Popescu a lăsat mingea să cadă și a salvat în cele din urmă fază.

Au urmat alte șanse pentru Chindia. Crinel Stoica l-a servit pe Neicuțescu, care a tras peste poartă. Ulterior, rolurile s-au inversat, dar Crinel Stoica a tirmis un vole în plasa laterală. Pe final, Ripensia a atacat în valuri, dar fără succes, cu o Chindie care s-a complăcut să se apere și astfel, și-a păstrat 3 puncte importante acasă.

Chindia Târgoviște:  Popescu – Martac, Ciobotariu, Vătavu, Dumitraşcu (min 73 Stoica), Ispas,  Mihai, Pencea, Nisipeanu (min 61 Matei), Bâtfoi, Neicuţescu

Ripensia Timișoara:  Rădulescu – Vlădia (min 73 Bobină), Hecsko, Apro, Toma, Dumiter, Stoi, Zaluschi,  Ungureanu, Golda (min 60 Matiș), Mediop

Săptămâna viitoare, Ripensia primește vizita celor de la Metaloglobus București. Până atunci, miercuri, Ripensia evoluează în turul III al Cupei Româniie, la Biled.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.