ACS Poli a bifat o nouă înfrângere, de data aceasta cu 2-1 cu Aerostar Bacău, după ce din nou, alb-violeții au condus la pauză. Meci slăbuț, cu toate golurile marcate de la 11 metri, dar partea sportivă „pălește” în fața aspectelor extra-sportive de râsul-plânsul. Arbitrul Paul Unimătan a revenit asupra deciziei de a fluiera finalul meciului, iar gazdele au făcut un scandal cât casa pe micuțul stadion Electrica.

Meciul a început bine pentru Poli, care a deschis scorul din minutul 7. Ichim l-a faultat pe Daniel Filip în careu, iar Drăghici a marcat din penaltiul acordat. Niciuna dintre echipe nu a jucat senzațional, însă în prima repriză, Bacăul a pus presiune cu Adrian Hurdubei. Mădălin Smaranda a ținut piept însă șuturilor jucătorului moldovean. În tabăra gazdelor, Drăghici nu a avut forța să fie elementul numărul unu de presiune ofensivă, iar Cosmin Bîrnoi a  trimis două șuturi anemice, care s-au dus pe lângă poartă.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

La pauză, Bîrnoi, accidentat a fost înlocuit cu Bocșan, care a trecut în fașa apărări. Parcă inevitabil, scorul s-a întors din două penaltiuri. În minutul 60, Basic l-a faultat pe Buhăcianu, iar Melinte a fost eliminat, deoarece mai avea un cartonaș și a protesta vehement. Cătălin Vraciu a marcat de la 11 metri, iar în minutul 80, Aerostar a preluat conducerea. Stere l-a faultat pe Istrate în careu, și același Vraciu a marcat de punctul cu var.

După ce scorul s-a întors, administratorul special Radu Birlică și-a pierdut cumpătul. După ce la meciul cu ASU a vrut să intre la pauză peste brigada condusă de arădeanul Mircea Ardelean, acum Birlică a a deschisa ușa să intre la teren. De acolo, a fost oprit de Poliția Comunitară, dar l-a făcut ”vagabond” pe arbitrul de rezervă, arădeanul Alexandru Gornic.Pe final de meci, deși s-au arătat 4 minute de prelungiri, Paul Unimătan a fluierat după nici 2 minute.

Antrenorul Călin Cojocaru a mers nervos pe teren, iar centralul a revenit asupra deciziei, dar scorul nu a putut fi întors. După ce jocul s-a terminat, Mădălin Smaranda a făcut o veritabilă criză de nervi și a urlat la arbitrii minute în șir pe tunel și din vestiar că i-au retrogradat din prima ligă. Poliția Comunitară a escortat brigada în vestiar, mai ales că și Melinte venise să facă reproșuri. În această atmosferă, Radu Birlică urla și el că arbitrii iau bani din biserici.

ACS Poli: Smaranda – Haruţ, Melinte , Basic, Daniel Filip – Dorin Codrea, David Pop – Motreanu (min 71 Stere), Bîrnoi (min 46 Bocșan), Golda (min 78 Keita) – Oct. Drăghici

Aerostar Bacău: Potcoavă – Ardei, Alin Mutu, Al. Ichim, Chirilescu, Căinari, Rz. Adăscăliţei (min 94 Gavrilă), I. Chirilă, Hurdubei (min 74 Istrate), Vraciu , Buhăcianu (min 87 Andrei Pavel)

Deși Călin Cojocaru a dat indicații tot jocul, în contextul în care Ștefan Nanu este suspendat, la declarații a venit din nou Adrian Săvoiu. ”Nu cred că am fost inferiori adversarului. Chiar consider că meritam victoria. N-aș vrea să mă leg foarte mult de arbitraj. E de cascadorii râsului, să se oprească ceasul, n-am înțeles ultima… Arăți patru minute și fluieri după un minut. Și dacă se oprește ceasul, totuși, un minut… Patru minute sunt patru minute. Nu ne-am gândit înainte de meci că nu vom câștiga. Am muncit bine săptămâna aceasta, speram de la acest joc. Am arătat că am fost peste adversar, dar din păcate am luat două goluri din 11 metri. Las la latitudinea specialiștilor dacă au fost sau nu. Vă dați seama, venim după o serie de insuccese. Nu e ușor. Și noi am jucat și știm ce înseamnă să pierzi. Este foarte greu să-ți păstrezi cumpătul în situația care a fost. Analizați dumnevoastră, dar din afară s-a văzut altceva. Vom analiza. Într-adevăr, nu avea voie Melinte să-și piardă cumpătul, dar suntem și noi oameni. Muncim o săptămână și, dacă apar asemenea situații, e frustrant și se mai poate pierde cumpătul. Bun putem lua prima repriză. Cam în toate meciurile am avut prima repriză bună. Se întâmplă ceva tot în minutele 60-70, nefaste. Nu cred că se pune problema de o cădere fizică. Am jucat în zece oameni 30 de minute. Cu siguranță vom remedia până la următoarele jocuri”, a precizat Săvoiu.

Florin Bratu a spus că ACS Poli merită să fie mai sus de locul 19. ”Nu mi-am propus neapărat să câștig împotriva echipelor din Timișoara, dar era important, atât pentru mine, cât și pentru echipă să pornim bine pentru a ne realiza obiectivul, acela de a ne salva de la retrogradare. Mă bucur că într-un timp relativ scurt jucătorii încearcă să pună în practică ceea ce le cer. Până la urmă, punctele sunt importante pentru noi. Mai avem încă șase meciuri până la sfârșitul anului, trebuie să încercăm să dăm maximul. Am întâlnit o echipă bună, practic, rănită. Cred că nu își merită locul din clasament de acum, pentru lotul pe care îl are. Sper ca în meciurile viitoare să-și revină și să bucure lumea care vine aici la stadion. E tensiune. S-au întâlnit două echipe care sunt în subsolul clasamentului și care și-au dorit să câștige. Nu prea comentez eu arbitrajul. Probabil a fost mai aproape, a văzut care a fost situația. La Csikszereda cu Dinamo, acum câteva zile, am mai văzut așa ceva. Mă bucur că jucătorii au stat concentrați în cele două minute, pentru că se putea fluiera orice”, a punctat antrenorul lui Aerostar.

Sâmbăta viitoare, ACS Poli joacă pe terenul lui FC Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.