Joma - JSport.roJSport.ro

A doua retrogradare consecutivă a adus o stare de incertitudine totală la ACS Poli. Deocamdată, nici jucătorii de la echipa de seniori sau puținii antrenori de la Centrul de Copii și Juniori nu știu ce va urma. După ce administratorul special Radu Birlică și-a dat demisia, urmează ca AGA să se reunească în data de 4 iulie, pentru a desemna o nouă persoană.

Procedura la un club în insolvență implică ca toți acționarii, în acest caz membrii fondatori ai ONG-ului, să se reunească, iar în prezența administratorului judiciar să stabilească un nou responsabil. Anul trecut, când a fost desemnat Birlică, Consiliul Județean Timiș nu s-a prezentat, deoarece președintele a spus că nu e de acord cu intrarea clubului în insolvență. Ceilalți membri fondatori sunt Consiliul Local Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara și Ioan Miculaș. Anul trecut, Miculaș a avut reprezentant, deoarece era la închisoare, dar acum și-a ispășit pedeapsa.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Nu e deocamdată clar nici cine rămâne la club. Informațiile sunt că sigur vor rămâne Petrea Mușat, responsabilul de relația cu FRF, și Pavel Velcotă, antrenor și manager al Centrului de Copii și Juniori, dar și o parte a personalului administrativ. Clubul este în continuare în faza de observare a insolvenței, fără plan de reorganizare făcut. Altfel, clubul are oricum datorii acumulate și după perioada de intrare în insolvență.

Jucătorii mai vechi au restanțe, spre deosebire de cei aduși în iarnă de Valeriu Răchită. Informația a fost confirmată de președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Non-Amatori din România, Emilian Hulubei, care a spus că argentinianul Santiago Rudolf Avaro are în continuare litigiu la FIFA cu clubul, deoarece nu i s-a plătit operația când s-a accidentat. ”Nu știu să fie alte reclamații la noi. Jucătorii aduși acum în iarnă, din ce știu, și-au cam luat banii. Avem litigiul la FIFA cu jucătorul argentinian. Dar litigiile la FIFA pot dura peste un an, un an jumătate, chiar și doi ani. Sper să mai aibă de unde să își recupereze banii”, ne-a eclarat Hulubei.

AFAN l-a sprijinit și pe Denis Haruț în litigiul cu clubul. Jucătorul a câștigat la comisiile FRF și a scăpat de contractul cu ACS Poli.

foto: facebook.com/ACSPoliTimisoara

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.