Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Poli Timișoara s-a impus cu 1-0 în meciul restant din etapa a XI-a jucat pe terenul Gloriei Buzău. A marcat, din nou, ”golgheterul” Ioan Mera, cu capul, după o fază pornită dintr-un corner. Cu acest rezultat, echipa a ajuns la 17 puncte, după două deplasări legate. 

La fel ca la Ploiești, Poli a pierdut un jucător accidentat foarte repede. Din minutul 8, Manea a fost înlocuit de Ungureanu, din motive medicale. Prima repriză a fost una destul de slabă, cu o ușoară dominare a gazdelor. Timișorenii au fost periculoși doar la o reluare cu capul a lui Mera, care nu a prins însă spațiul porții. Gazdele au avut două ocazii. Mihalache a avut o reluare cu capul din 8 metri, peste poartă, iar Tucaliuc a avut o centrare bună dintr-o lovitură liberă, boxată însă de Murariu. La pauză s-a intrat cu 0-0, după o repriză deloc grozavă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Poli a marcat în minutul 49. După un corner bătut de Zabun, minge a ajuns tot la moldovean, care i-a centrat lui Mera, iar căpitanul a trimis cu capul în poartă, de la 6 metri. După ce s-a deschis scorul, buzoienii au avut șansa de a reduce din diferență în minutul 53, dar Munteanu a șutat pe lângă poartă. În replică, Axente a avut un șut în portarul Stoian, în minutul 57, iar peste un minut, Scutaru a trimis din lob pe lângă buturi. Gazdele au încercat să pună presiune și au mai avut două ocazii irosite prin Huiban și Ioniță în timp ce Poli a reușit să reziste cu avantajul pe tabelă.

SCM Gloria Buzău: R. Stoian – Catană, Ghinga (cpt.), M. Ioniţă, Nedelea – Bourceanu, Ric. Mihalache (M. Constantinescu 62′) – Val. Munteanu, Tucaliuc,Huiban (M. Calu 88′)- Val. Alexandru

ASU Poli Timișoara: Murariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Alin Manea (Ad. Ungureanu 8′),Dros, Vidrăsan (B. Vasile 87′), C. Popescu – Zabun (F. Trip 79′),Mir. Axente

Rămâne de văzut dacă până la următorul meci, Poli va aduce un alt antrenor. Romulus Buia, ca și despărțit de Recea, spune că ar veni din iarnă la ASU Poli. ”Cum să o refuz pe Poli? Nu m-a sunat nimeni acum. Ultima dată m-au sunat acum ceva vreme. A cerut primarul (n.r. din Recea) 200.000 de euro, dar bine, el nu se pricepe. Nu aveam așa o clauză în contract. Dar m-a rugat primarul să rămân și am rămas. Acum mai sunt câteva etape, aș veni din iarnă, să-mi rezolv și eu problemele aici”, ne-a declarat Romulus Buia.

Poli joacă sâmbătă acasă de la ora 14 cu Csikszereda Miercurea Ciuc.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.