ASU Poli a pierdut cu 2-1 la Știința Miroslava, după un meci cu adevărat de cascadorii răsului, la care ambii portari au scăpat mingile din mâini. Asăvoaei a marcat din lotul ieșean, iar celelalte două goluri au fost de fapt autogoluri ale lui Crișan și Bilia, pentru un meci cu atmosferă de vacanță în Liga a II-a Casa Pariurilor. 

Timișorenii au mers la Uricani fără antrenorul principal, dar și fără Scutaru sau Ignea, accidentați și ei între timp, pe lângă Predescu și suspendații Dur-Bozoancă și Mera. Bilia a trimis o lovitură liberă peste poartă în debutul de meci, după care moldovenii au irosit și ei mingi, cu un șut reținut de portarul Dascălu a lui Căruță, plus un balon reluat de Taciuc în bară. De cealaltă parte,  Deian Sorescu l-a pus la lucru pe portarul Târnovanu, care a respins apoi și o reluare cu capul a lui Giuricici, de lângă rădăcina barei.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Deși alb-violeții au avut ocazii mai periculoase, în minutul 35, Miroslava a deschis scorul prin Robert Asăvoaei, care a pătruns în careu și a șutat din preajma punctului cu var în plasa porții. Peste șase minute, Timișoara, care a mers la Uricani cu mulți juniori pe banca de rezerve, a marcat după ce Târnoveanu a scăpat mingea, iar Vasile Nicolae a recuperat și șutat. Mingea a fosr deviată greșit de Crișan, iar până la pauză, Miroslava putea prelua conducerea, dar Taciuc a tras o minge direct pe Dascălu.

În repriza secundă, Nicolae și Sorescu au avut ocazii, dar Târnovanu a fost pe fază. Portarul ieșenilor era însă să greșească în minutul 55, la o degajare aiurea, dar Lazea a lobat în bara transversală. Pe final, Nemțanu a reluat cu capul pe poartă, Dascălu a respins, iar Izmană a tras apoi pe corpul portarului.Cu 30 de fani merși să vadă un meci plin de gafe, timișorenii au avut o ultimă ocazie prin Sorescu, care a reluat pe lângă poartă o centrare de la Nicolae. Finalul a fost tragicomic, cu autogolul lui Bilia din prelungiri,cu Dascălu de data aceasta cu ”mâini alunecoase”.

Ştiinţa Miroslava: Târnovanu – Andr. Chindriş, H. Crişan (cpt.)(Nemţanu 65′), Seb. Bucur, Agrigoroaei – Săvoaia – Viorică, Taciuc, Căruţă (Izmană 59′), Asăvoaei – Ţapu (Buhăcianu 56′)

ASU Poli Timișoara: Dascălu – Motreanu, Bilia, Krausz, Ghinescu – Poparadu – Giuricici (Schieb 65′), Lazea (Taub 75′), Vas. Nicolae, Sorescu – I. Plămadă

Miercuri de la ora 18, ASU Poli joacă acasă cu Foresta Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.