Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Poli Timișoara și-a prezentat cele șase transferuri, dinainte de amicalul cu FC Zemun. Sâmbătă, echipa nu are meci oficial, deoarece avea programat jocul cu retrasa Daco-Getica.

Pe majoritatea i-a convins Octavian Benga. ”Partea a doua a campionatului va fi mult mai grea pentru toate echipele, inclusiv pentru noi. Marea majoritate a echipelor au transferat jucători buni și foarte buni, toate meciurile vor fi echilibrate, pe muchie de cuțit. Nu se poate da un pronostic la niciun meci, toate echipele sunt de valori foarte apropiate”, a declarat Octavian Benga.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cel mai important CV îl are Alexandru Munteanu, care spune că mai mare un pic de recuperat pentru pregătirea fizică. ”Am venit la acest club pentru că este un club super serios, susținut de suporteri. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor și să nu dezamăgesc. Mă simt bine, am intrat în ritmul echipei. Am fost un pic în urmă cu pregătirea. La fosta echipă am avut un tratament mai special, o săptămână m-am antrenat singur. Dar de când am venit am făcut două antrenamente pe zi. Nu sunt la 100%, dar eu zic că până la ora meciului să fiu bine”, a punctat Munteanu.

Sergiu Popovici a jucat în prima ligă, dar de șase luni nu a avut echipă. ”Am venit la ASU la insistența domnului antrenor. Mi-am dorit foarte mult și am venit cu gânduri bune. Sper să ajut echipa avem un lot oarecum echilibrat. Cred că vom face o echipă bună. Eu am venit puțin mai târziu, sunt în urmă cu pregătirea, mă voi pregăti zilele acestea să fiu apt. Am avut o problemă cu o accidentare și vreau să mă pun pe picioare. Am avut pubalgie, la noi în România când un jucător este accidentat nu mai e nevoie de ele”, a punctat Popovici.

Atacantul Alexandru Pop vine și el după o accidentare. ”Sunt foarte bucuros că am ajuns la acest club, în această familiei foarte frumoasă și trebuie să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Vin după o perioadă în care am fost accidentat și cu ajutorul staff-ului am reușit să mă pun pe picioare. Aștept cu nerăbdare startul campionatului și sper să nu dezamăgesc”, a precizat Pop.

Dragoș Săulescu a fost și el în negocieri cu timișoreni. ”De mult am vrut să joc pentru această echipă, pentru că au o adevărată galerie, una dintre cele mai mari de la noi din țară. Plus că am venit la insistențele domnului antrenor Benga și să nu uităm de domnul rector și domnul Cociu care au insistat să vin. Dar un plus l-a avut galeria, care m-a impresionat. De asta am ajuns aici”, a spus Săulescu.

Spre deosebire de colegi, Dorin Codrea a mai jucat la ASU Poli, când echipa nu juca în Liga 2. ”M-am întors din nou la Poli Timișoara după trei ani și jumătate. Am găsit un nou club, cu cele mai bune gânduri. Avem un lot foarte bun și foarte unit. Pot să spun că sunt un alt jucător, cu mai multă încredere față de atunci, sper să ne clasăm cât mai bine în campionat”, a punctat Codrea.

Cel mai tânăr transfer al celor de la Poli este Nicolae Șofran, de la Ghiroda. ”Poli este o nouă provocare. Pentru mine este un pas important în cariera mea. Mi-șa dori ca alături de colegii mei, să nu dezamăgim, după ultimele rezultate pe care le-a avut echipa. Aș putea spune că așteptările sunt mari de la noi”, a spus Sofran.

Sâmbătă de la ora 14 pe Știința urmează amicalul cu FK Zemun.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.