Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Poli s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Pandurii după ce au marcat la un penalti dictat la ultima fază. Timișorenii s-au chinuit nepermis de mult cu ultima clasată, cu ocazia unui meci în care galeria a cinstit memoria eroilor revoluției, fiind mai evident ca niciodată că echipa poate produce și surprize plăcute, dar și neplăcute. Partea ”interesantă” este că după meci, arbitrul reșițean Voina, probabil supărat după prestația avută, s-a gândit să pună presiune pe reporterul Tmsport, care este și corespondent al Prosport.

Voina era deranjat că redactorul bucureștean a scris că penalty-ul a fost inventat și s-a gândit să apeleze la ”telefonul fără fir” pentru a ”sugera” presei să revadă ultima fază. Nu a fost nevoie, deoarece tot meciul, reșițeanul de 36 de ani a avut o prestație care doar a inflamat spiritele. Începând de la faptul că nu a lăsat avantaj când se impunea, la faulturi și cartonașe. Cât despre meci, partida a fost una deloc grozavă. Poli a dominat meciul, dar nu a reușit să înscrie. Nici Mera și nici Zabun nu au fructificat ocazii importante, în timp ce gorjenii au pus presiune pe Murariu doar prin șutul lui Ciobanu. În ultimul minut al primei reprize, Axente a trimis în bara transversală, dintr-o lovitură liberă, în oftatul spectatorilor.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Ritmul de joc a crescut în repriza a doua. Cotolan a scos de sub bară o minge trimisă de un coechipier, dar și o reluare a lui Vidrăsan. Cum timpul se scurgea în defavoarea gazdelor, Mera a urcat tot mai mult în atac, dar fără succes. De menționat că și tensiunea a crescut, mai ales că arbitrul de centru Voina și rezerva Ardelean nu au strunit nervii veniți de pe bănci. Bănățenii au început să cadă ușor în careu, iar Axente a și primit un ”galben” pentru o simulare. Altfel, o ocazie mare a fost la un șut de la distanță al lui Scutaru, în transversală. Pentru gorjeni, Cuțitoiu a avut o reluare bună, dar care s-a dus peste buturi. Meciul s-a prelungit cu patru minute, moment în care, cu spiritele inflamate, era cât pe ce să izbucnească o bătaie generală, cu delegatul gazdelor, Ciprian Freanț, în ”mijlocul” evenimentelor.

În acest context, în prelungiri, Voina a dictat un penalti mai degrabă inexistent, din care Axente a marcat golul victoriei.

ASU Poli Timișoara: Murariu – C. Jurj, Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheş – Dros, Vidrăsan – C. Popescu (F. Trip 77′), Ignea, Zabun (Ad. Ungureanu 72′) – Mir. Axente

Pandurii Târgu Jiu: Mih. Cotolan – P. Chiş, Oiţă (cpt.), D. Ciobanu, Nic. Cotolan – Rob. Bratu, Pisc (Al. Dinu-Ivănescu 57′) – Cuţitoiu, Peia, P. Popescu – Cornicioiu (Nichifor 81′)

Octavian Benga a scos în evidență că Poli poate câștiga doar dacă muncește pentru asta. ”Mă aşteptam să fie nu neapărat un meci foarte dificil, ci un meci cu o echipă tipic oltenească, adică jucători care se agaţă de orice minge, care ştiu când să tragă de timp sau să frâneze jocul. Ne-am dorit un joc în viteză, de multe ori ne-a ieşit. Consider victoria pe deplin meritată chiar dacă a venit în minutul 94. Am avut o grămadă de ocazii, trei bări, patru-cinci situaţii clare de a marca. E bine că am luat cele trei puncte. Chiar şi penalty-ul nu a fost întâmplător. Pentru că ne-am asumat riscuri, nu ne-am mulţumit cu egalul. Am trimis cei doi fundaşi centrali în atac, lângă Axente. Am încercat să scoatem mingea la margine, să jucăm cât mai direct, să punem presiune şi datorită acestui fapt au venit situaţiile de pe final şi aceste penalty care ne-a adus o victorie pe deplin meritată. Vreau să felicit şi echipa-oaspete şi pe antrenorul lor. Chiar dacă puteam să ne facem meciul  ai uşor, au reuşit să ne facă să suferim până la final. Vreau să le urez succes. Sper să nu retrogradeze şi să continue, pentru că Pandurii este un nume în fotbalul românesc”, a precizat antrenorul lui Poli.

Călin Cojocaru a fost mulțumit că echipa sa a luptat. ”Un meci foarte greu, am întâlnit o echipă foarte bună, pe val. Vine după o serie foarte bună. Noi venim după multe nereuşite. Dar încet-încet, cum am spus şi dăţile trecute, începem să arătăm mai echipă. Astăzi, din păcate pentru noi, ne-au lipsit aproape şapte jucători. Am avut în lot foarte mulţi jucători de 2001-2002, care sunt la primul meci în Liga 2. Au muncit, se pregătesc cu noi. I-am luat aproape de când am ajuns eu de o lună la Târgu Jiu. Cred că se vede că au calitate. Dar trebuie să muncim mult şi se vor vedea rezultatele. Astăzi noi am stat într-adevăr foarte mult defensiv, ştiam ce joacă Poli, şi speram să-i prindem pe contre. Din păcate, am pierdut în minutul 97, când arbitrul a arătat cinci minute de prelungiri sau patru şi am luat gol în minutul 97. Deci, pentru mine, astăzi, băieţii nu au pierdut. Astăzi, într-adevăr, am câştigat o echipă. Am văzut dăruire, am văzut ambiţie şi au făcut ceea ce le-am cerut, asta e cel mai important. Nu am fost aşa periculoşi pe faza ofensivă, pentru că la momentul respectiv, atâta pot”, a precizat Cojocaru.

La reluarea sezonului, Poli va sta în 22 februarie, când ar fi trebuit să joace cu Daco-Getica. În 28 februarie, la Timișoara va veni Rapid.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.