Cosmin Petruescu a stabilit noile coordonate ale perioadei de pregătire de după reunirea celor de la ASU Poli. Echipa va face un cantonament în Hunedoara, la Sântămaria-Orlea, unde există o bază pentru fotbal modernă. Alb-violeții vor juca șase amicale până reîncepe campionatul, în 4 august.

Jucătorii își termină vacanța în 2 iulie, iar în 3-4 vor face vizita medicală. Duminică, 8 iulie, echipa va pleca în cantonament. Petruescu a ales locația din apropiere de orașul Hațeg deoarece acolo nu se vor pregăti alte formații, dar și pentru că baza modernă oferă condiții bune de pregătire. Stagiul depregătire va dura zece zile, iar acolo, echipa va susține și un meci de verificare. De asemenea, pentru săptămâna premergătoarea reunirii, jucătorii au primit de la antrenor un program individual de pregătire.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Primul joc de verificare va fi în 7 iulie, pe Știința, cu locul 13 din Liga a IV-a, FC Bazoșu Vechi. În 11, echipa vrea să aibă un adversar cu care să joace în cantonament, pentru ca în 14 iulie să joace cu locul 8 din seria a IV-a a Ligii a III-a, Cetate Deva. În 21 iulie ASU Poli are meci cu locul 2 din aceeași competiție, Școlar Reșița, iar în 25, urmează un joc cu locul 8 din Liga a II-a, Luceafărul Oradea. Pentru 28 iulie, fanii se gândesc la un meci de prezentare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.