Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Politehnica a plecat de joi în cantonament, dar clubul a mai adus vineri un nou manager sportiv. De fapt, este vorba de revenirea lui Sorin Boiangiu, după mai bine de patru ani. Cel poreclit ”Soka” va fi manager sportiv la echipa alb-violetă.

Boiangiu a jucat și fotbal la nivel de ligi inferioare, la echipe precum Electrica și LPS Banatul (la juniori), UMT, Obilici Sânmartinu Sârbesc, Fiedorf (Austria), CFR Timișoara și Tim Stars Chișoda (la seniori). A fost președinte la Viitorul Sânandrei și a mai lucrat la cluburi precum FC Caransebeș, iar în ultimul sezon a activat în Liga I la Dunărea Călărași. LA ASU Poli a fost manager sportiv în sezonul 2014-2015, când echipa a jucat în Liga a IV-a și la final a promovat în Liga a III-a.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Marius Cociu rămâne și el cu atribuții în club. ”Vom avea atribuțiile din perioada în care era Aurelian Băbuțan. Sorin va sta pe bancă, va fi mai aproape de echipă. De relația cu federația, autoritățile locale, mă voi ocupa în continuare eu. La transferuri, și el va putea veni cu propuneri, ne vom consulta reciproc. Vor rămâne la echipă și Alin Molcuț, care se va ocupa de relația cu Politehnica, și Zoli Feher, care chiar dacă este mai mult pe la București, ne ajută mult”, ne-a declarat Cociu.

Până săptămâna viitoare inclusiv, echipa e în cantonament la Sântămărie-Orlea.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.