Joma - JSport.roJSport.ro

Echipa susținută de suporterii CVUCS, ASU Politehnica, traversează al treilea sezon în Liga a II-a de fotbal. Anul de care tocmai ne-am despărțit a început cu multe vise și elan pentru alb-violeți, care s-au temperat foarte tare pe parcursul celor 12 luni. Acum, vorbim mai degrabă de o echipă fără obiectiv, care trăiește mai degrabă cu gândul la un viitor frumos decât la un prezent nu foarte satisfăcător.

În iarna trecută, cu Bogdan Andone la timonă, cei de la ASU au visat frumos la promovare. S-au făcut eforturi în campania de transferuri, cu „vârf” de lance atacantul Lusamba. S-au făcut economii unde s-a putut, cu cantonament pe plan local. În club însă, pe alocuri, nervii cedau. La meciul cu Târgoviște, fanii au afișat un banner despre promovare. Meciul a fost pierdut, iar după câteva runde și alte câteva mici crize de nervi pe bancă, Bogdan Andone a plecat. Până la final a rămas antrenor Toni Foale, și fără amenințarea retrogradării, s-a instaurat o atmosferă de „dolce vita” la echipă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cea mai mare ”durere” a primăverii a fost meciul de la Șiria, cu UTA. Același derby, altă locație, aceleași discuții despre numărul de locuri pentru fani. S-a lăsat cu proteste, fani ținuți de jandarmi în câmp, și echipa scoasă de pe teren. Un veritabil „spectacol” sătesc, de prost-gust, din care fotbalul a avut de pierdut, din cauza ambelor cluburi. UTA însă a câștigat și meciul, a vândut și biletele, iar ASU s-a ales cu o înfrângere, amendă și o decizie care nu a convenit multor fotbaliști din lot, nevoiți să înghită în sec. Și astfel, al doilea sezon în liga secundă s-a terminat pe locul 7.

Fără un buget spectaculos, în vară s-a pornit la drum cu antrenorul Cosmin Petruescu și o echipă cu mulți tineri. O variantă „low buget” care a adus și rezultate satisfăcătoare, cu U Cluj, Mioveni și ACS Poli. Au fost însă și înfrângeri dureroase, cu FC Argeș, Ripensia, dar mai ales, din nou, UTA. De data aceasta, pe teren, la scor de neprezentare. Iar din acel moment au început o serie de neajunsuri la club, sau, cel puțin, s-au accentuat altele care deja existau. Iar de cele mai multe ori, ca în cazul Velici, acest lucru a fost vizibil.

Fanii au început să-l conteste pe antrenor, Mera s-a certat într-o deplasare cu fanii, iar Bilia a plecat destul de intempestiv, pentru a semna rapid cu ACS Poli. Cu 25 de puncte, la fel de multe ca Ripensia, dar cu un golaveraj puțin mai bun, echipa fanilor e cea mai bine clasată din cele trei timișorene din eșalonul secund. Financiar însă nu stă grozav, iar returul stă sub multe semne de întrebare dacă actualul loc din clasament poate fi menținut sau dacă din vară, vor fi premise pentru un nou vis de promovare.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.