Joma - JSport.roJSport.ro
foto: Erik Geiger

După două deplasări, ASU Politehnica va disputa primul meci pe teren propriu cu Aerostar Bacău, pe Știința. Deocamdată, alb-violeții nu au marcat niciun gol în anul 2019, dar Cosmin Petruescu spune că acest aspect nu-l îngrijorează. Totuși, cu un clasament strâns deasupra ”linie roșii”, punctele devin foarte importante.

Pentru acest meci și următoarele va lipsi portarul Dalin Munteanu, care și-a rupt mâna la amicalul cu UVT. Petruescu știe că Bacăul e o echipă schimbată față de tur. ”Ne bucurăm că mai avem şi un meci acasă după ultimele partide în deplasare. Din ultimele cinci meciuri, patru au fost în deplasare, cu excepţia partidei cu Energeticianul. Chiar ne era dor să jucăm în faţa propriilor suporteri pe care îi aşteptăm la stadion, avem mare nevoie de ei. Nu va fi deloc o partidă uşoară împotriva celor de la Aerostar Bacău, o echipă mult schimbată faţă de pauza competiţională. Foarte puţini jucători se mai regăsesc în echipa de bază, dar avem destule informaţii despre ei. Spun că trebuie neapărat să câştigăm”, a declarat Petruescu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Metaloglobus și ASU sunt echipele cu cele mai puține goluri marcate în liga secundă, 18 în 23 de runde. Antrenorul bănățenilor nu e însă îngrijorat. ”Chiar nu sunt deloc îngrijorat. Consider că am avut două prestaţii foarte bune în cele două partide. Am adunat foarte multe laude, dar mi-aş dori să adunăm şi puncte. Am avut situaţii bune de a marca, frecvenţa acţiunilor de poartă a fost bună, dar a contat şi neşansa şi inspiraţia în faţa porţii. Ştim ce joacă Bacăul. I-am văzut în meciul cu Chindia. Au pierdut cu 3-2 după ce au condus de două ori. Au o echipă foarte bine organizată. Să înscrii de două ori la Târgovişte nu e uşor”, a mai spus Petruescu.

Despre importanța punctelor a vorbit căpitanul echipei, Ioan Mera. ”Meci dificil. Jucăm acasă, trebuie neapărat să câştigăm, pentru că avem mare nevoie de puncte. Echipa din Bacău stă bine în teren. A venit Bratu, care nu ştiu cum îi motivează, dar aleargă toţi foarte bine. Va fi un meci foarte, foarte greu. Ne dorim să îi facem fericiţi pe suporteri, care sunt convins că vor fi mulţi. Pe Ştiinţa noi ne simţim bine, chiar dacă terenul pare mai mic. Îi simţim pe fani mai aproape, presiunea e mai mare pe adversar. Ne dorim să nu pierdem, să-i dezamăgim şi să obţinem cele trei puncte. E o presiune foarte mare. Dacă pierdem, presiunea pe noi va fi mare”, a mai spus Mera.

Partida începe sâmbătă la ora 15 pe Știința.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.