Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Politehnica revine pe Stadionul Știința pentru meciul cu Pandurii, într-un moment în care echipa vine după patru meciuri pierdute. Alb-violeții vor neapărat să câștige, dar va fi greu, deoarece mulți jucători importanți lipsesc.

Cosmin Petruescu spune că e bine că suporterii vor fi mai aproape de teren. ”Cu siguranță va fi o partidă interesantă, pe care o așteptăm cu nerăbdare. Va fi o partidă între două echipe foarte asemănătoare din mai multe puncte de vedere: atât în ceea ce privește loturile de jucători, ambele au jucători tineri și de perspectivă, dar și din punct de vedere al rezulatelor. Ambele au avut în ultima perioadă o serie de rezultate nu tocmai bune. Pandurii au avut patru înfrângeri, dar și-au revenit etapa trecută cu Energeticianul. Sperăm și noi să spargem acea serie nefastă. Nu suntem mulțumiți cu ce am realizat în această perioadă, nici măcar din punct de vedere al jocului. Ne dorim să fie un plus revenirea pe Știința. Deocamdată asta ne dorim, dar nu putem anticipa. Dintr-un anumit puncte de vedere va fi un plus. Suporterii vor fi mult mai aproape de gazon și atunci presiunea pe care o exercită asupra adversarilor s-ar putea să fie în avantajul nostru”, a declarat tehnicianul timișorenilor.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Mera va fi suspendat pentru acest meci, iar Murariu, Poparadu, Velici și Bănică sunt accidentați. În schimb, revine Cristian Scutaru. Fundașul speră ca echipa să își revină. ”Sper să facem un meci bun și să luăm cele 3 puncte. Acum trecem printr-un moment mai dificil și avem nevoie de puncte. Nu e o atmosferă foarte plăcută.După ultimele meciuri nu putem să ne bucurăm sau să sărim în sus. Trebuie să ne descătușăm, să avem un șoc. Sper să fie beneficiă revenirea. E tribuna mai aproape, va fi stadionul mai plin și poate ne vor împinge suporterii de la spate. Am văzut că au spart gheața, sper să o spargem noi și să continuăm așa până la sfârșit”, a declarat Scutaru.

Alexandru Cherecheș spune că nu e așa important terenul unde se joacă. ”Cred că va fi un meci greu, pentru că îi cunoaștem bine pe cei de la Pandurii. E o echipă cu mulți  tineri talentați, dar că totul depinde de noi. Dacă voi vom intra în teren cu atitudinea corespunzătoare și vom pune în practica tot ce am pregătit săptămâna aceasta la antrenamente nu cred că vom avea probleme, iar la final noi vom fi cei care ne vom bucura. Nu pot să zic că există o presiune, dar suntem conștienți și noi. Venim după patru înfrângeri consecutive și cred că e momentul să câștigăm și noi. Nu cred că contează terenul pe care jucăm, dar sper că dacă tot am revenit pe Știința, să debutăm cu o victorie”, a precizat jucătorul.

Meciul începe sâmbătă la ora 14 și nu e televizat.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.