ASU Politehnica a pierdut cu 2-1 la Târgoviște după ce a condus, după o săptămână cu declarații neconforme cu realitatea ale antrenorului Petruescu, care s-a grăbit să își scoată atacantul în formă de pe teren. Jocul a fost unul destul de ermetic, cu puține ocazii concludente pentru ambele echipe. Plămadă a fost cel mai bun alb-violet din atac și a deschis scorul, dar gazdele au egalat după un penalti acordat ușor, prin Dudea, pentru ca pe final Andrei Lungu să înscrie, demonstrând că poate undeva sus, cuiva nu îi plac declarațiile lipsite de sinceritate și poate nici schimbările lipsite de curaj 

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Meciul a început destul de chinuit cu o primă ”jumătate de ocazie” irosită de Târgoviște, la reluare slabă cu capul a lui Florea, respinsă în corner. Atacantul a avut apoi un șut reținut de Munteanu, iar prima ocazie a alb-violeților a fost în minutul 20, pe contratac. Plămadă a tras bine, dar Iustin Popescu a avut o paradă la fel de reușită. Mihaiu nu l-a putut învinge pe Dalin Munteanu, iar gazdele au mai avut un șut irosit de Alin Manea. Din minutul 33, Schieb a ieșit accidentat și a fost înlocuit de Miholca.

Golul a continuat să se lase așteptat. Ignea a întors o minge pentru Cojocaru, care a tras însă peste poartă, cu mingea căzută pe plasă. Novac a fost și el blocat de apărarea oaspeților, bine organizată în acest meci, iar Bedea a încercat și el degeaba să îl învingă pe Iustin Popescu.  În prelungirile primei reprize, după o respingere a lui Mera, Dudea a tras cu sete, dar pe lângă poartă, și la vestiare s-a intrat cu 0-0.

La reluarea jocului, Vidrăsan a prins un șut mult peste poartă. Chindia a avut o ocazie bună în minutul 52, când Neguț a tras la poartă în forță, dar Dalin Munteanu a scos în corner. Târgoviștenii au beneficiat ulterior de o lovitură liberă din poziție bună, executată prost de Novac, în zid. Cu ocazii rare, Timișoara a deschis scorul în minutul 72. Bedea a bătut o lovitură liberă din dreapta, iar liber, Plămadă a reluat cu capul în poartă din fața careului mic. Bucuria a ținut puțin, deoarece arbitrul a dictat penalty după ce Coadă l-a împins cu umărul pe Neguț.

Din minutul 75, Alin Dudea a egalat de la punctul cu var. Pe finalul meciului, Chindia a atacat în valuri, iar Petruescu l-a scos pe Plămadă și l-a introdus pe ”eternul” Bozian. Mihaiu a avut un șut deviat care a căzut pe plasă, pentru un corner nefructificat, iar Florea a tras din careu peste buturi. Mera și Munteanu au rezistat eroic la atacurile gazdelor, dar în minutul 90, Andrei Lungu a marcat cu capul golul victoriei, după o fază prelungită de atac. Fără Plămadă în teren, Poli nu a mai putut egala.

Chindia Târgoviște: Ius. Popescu – Martac, C. Dinu, Dudea, Vătavu (min 75. Cr. Stoica) – Acasandrei (min 55 And. Lungu), Mihaiu, D. Novac, Alin Manea (min 55 And. Șerban) – D. Florea, Cr. Neguţ

ASU Politehnica Timișoara: D. Munteanu – Nicolescu, Mera, Scutaru, Cojocaru – Lazea, Vidrăsan (min 55 Coadă) – Schieb (min 33 Miholca), A. Ignea, Bedea – I. Plămadă (min 80 Bozian)

ASU Politehnica joacă ultimul meci sâmbăta viitoare, pe Știința, cu Energeticianul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.