ACS Poli a terminat turul cu o victorie și patru egaluri, după ce a remizat cu Daco-Getica la scorul de 0-0. A fost un meci chinuit, pe o vreme câinească, cu mai puțin de 100 de spectatori pe arena Electrica și multe greșeli pentru ambele echipe, cu mențiunea că oaspeții au nimerit și bara și au reclamat un penalti. După meci, administratorul special Radu Birlică și vicele Viorel Boiț au intrat peste arbitri, să-i felicite.

Oaspeții, deși nu au avut ocazii foarte importante, au reușit să ducă mai consistent mingea mai aproape de careul porții apărate de Smaranda, în timp ce timișorenii s-au împiedicat singuri la unele faze ce puteau devenit periculoase în prima repriză. Principalele ratări ale bucureștenilor au aparținut lui Voicu și lui Bustea. În minutul 29, Bustea nu a auns în fața porții o minge trimisă bine, care s-a lovit de bară și a fost prinsă de Smaranda în cele din urmă. Drăghici a avut o lovitură liberă trimisă peste buturi, iar Melinte s-a accidentat singur la altă fază fixă. Înainte de pauză, Smaranda a reținut din fața lui Bustea, lângă bară, o centrare a lui Acolatse.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Repriza a doua a început cu un șut bun al lui Voicu, care s-a dus în bara transversală. În minutul 52, s-a petrecut o fază controversată. Acolatse a căzut în careul timișorenilor, după ce a încercat să depășească patru adversari, dar arbitrul Mircea Ardelean nu a fluierat nimic. Toată banca Daco-Geticii a protestat vehement. Oaspeții au încercat să marcheze prin Voicu, însă în zadar, deoarece căpitanul nu l-a putut învinge pe Mădălin Smaranda. Drăghici, Bîrnoi sau Melinte nu au găsit nici ei soluții să îl bată pe portarul Balauru, iar pe măsură ce timpul trecea, și Bustea și Neacșu au irosit alte mingi. Spre final, Drăghici a trimis puțin pe lângă buturi un șut din 23 de metri. În prelungiri, ultima ocazie a fost a gazdelor, dar Bustea a tras cu călcâiul o centrare în adâncime, spre disperarea lui Baciu.

ACS Poli Timișoara: Smaranda – Motreanu, Basic, Melinte, D. Filip – Golda, Haruţ, D. Codrea, Bîrnoi – Stere (min 76 Keita), Oct. Drăghici

Daco Getica București: Dr. Balauru – Călinţaru, Cotigă, Motroc, Muşat, Al. Iordănescu (min 61 Carabela), Acolatse, Bustea (min 88 Al. Ilie), Rob. Neacşu, Ad. Voicu, Eug. Nica

Călin Cojocaru a fost mulțumit de cum a jucat echipa sa. ”Pe un teren greu, am întâlnit o echipă experimentată, cu mulți jucători care au jucat la prima ligă. Un lucru pozitiv pentru noi, ne-am dorit, am muncit, nu am luat gol. Al doilea meci fără înfrângere, suntem pe un drum bun. Eu am mare încredere în băieți și sunt convins că pe viitor vom avea rezultate mult mai bune și vom depăși locul care nu ne face cinste la acest moment. Meciul a fost destul de echilibrat, dacă îi intra mingea lui Tavi, eram mulțumit, nu cred că mai pierdeam. Ei nu și-au creat așa multe ocazii, în afară de bara lui Voicu din minutul 46, nu cred că au mai avut ocazii. A fost un meci echilibrat și nu meritam să pierdem, dacă câștigam, era foarte bine. Nu sunt dezamăgit, băieții au muncit, și-au dorit. au făcut efort mare. Venim după un meci greu, de la Mioveni, cu o echipă bună. Nu am luat gol, asta e lucrul cel mai pozitiv, iar pe viitor sunt convins că vom și câștiga. Dacă aveam opțiuni ofensive, bineînțeles că făceam schimbare. Nu avem opțiuni pe fază ofensivă, doar defensive în acest moment. Nu vreau să mă plâng, am încredere în băieți”, a declarat antrenorul timișorenilor.

Marius Baciu în schimb a fost nemulțumit de arbitraj. ”Cum să fiu mulțumit? Am ratat cât am ratat, am condus jocul dintr-o parte în alta. A avut și Timișoara câteva situații, pe prostiile noastre și pe șmecherașii aceștia de arbitri, care în toate meciurile de acasă și de deplasare ne iau la mișto. Ce să mai zic? Dacă nu a dat arbitrul, nu a fost. Să judece observatorii. Le reproșez jucătorilor mei că sunt căcăcioși. Toate duelurile unu la unu….Nu mai discut, nu intru în detalii. Arbitraj de acasă, foarte frumos. Penalty, așa am văzut noi. Nu a dat, să fie sănătoși. Acesta e calitatea noastră, asta putem. Dar la ocaziile și situațiile pe care le-am avut, astăzi trebuia să câștigă fără probleme. Le-am zis ce le-am zis și în prima repriză. Că ne-a fost frică de joc. Nu am avut consistență suficientă, nu ne-am ratat la pasă, am intrat într-un joc care le-a convenit adversarilor. Și se putea întâmpla orice la o fază fix sau două contre, că aici au ei forță. Pe greșelile noastre atât. Pe mine mă doar sufletul de Timișoara, poate știți. Eu aici mi-am petrecut copilăria, mă doare inima pentru Timișoara. Chiar îmi pare rău, sunt într-o situație care sunt”, a precizat Baciu.

ACS Poli joacă sâmbătă de la ora 14 pe Electrica cu Farul în prima etapă din retur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.