Joma - JSport.roJSport.ro

FRF a publicat o clasificare a academiilor de juniori ale cluburilor de fotbal din țară, momentan, doar cele care au și depus dosare pentru o astfel de evaluare, deoarece nu toate au făcut acest lucru. Timișul are cinci cluburi ce cresc copii evaluate, dintre care, patru se află în Timișoara, iar cel mai bine stă, cum era de așteptat, LPS Banatul.

Clasificarea s-a făcut deoarece începând din sezonul 2021-2022, cluburile care vor dori să joace în Liga I vor trebui să aibă academii ce obțin minimum 60 de puncte din cele 100 posibile. Momentan, 107 cluburi din cele 108 care au participat la competițiile de juniori ale FRF au făcut cere de clasificare, dar doar 80 au și făcut dosare în acest sens, astfel că ierarhia le include doar pe acestea. Cu 65,40 de puncte, LPS Banatul e cea mai bine clasată academie dintre timișene, cu pe locul 11 din cele 80.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

ASU Politehnica e pe locul 17, cu 57,70 de puncte, iar ACS Poli e pe 21, cu 56,50. CSȘ Lugoj a întrunit 40,50 de puncte și e pe locul 36. Ripensia nu stă deloc grozav, cu 31,40 de puncte, abia pe locul 59. De altfel, președintele Dumitru Mihu a și spus că clubul va investi mult pentru a-și pune la punct academia de fotbal. Oricum, în perspectiva dorinței de promovare în Liga I a vreunei echipe timișorene, atât alb-violeții, cât și roș-galbenii mai au doi ani la dispoziție pentru a atinge cele 60 de puncte.

În evaluare, FRF iar în seama șapte domenii, punctate de la 0 la 4, și care au o pondere diferită de calcul în punctajul final. Acestea sunt: Strategia și filozofia, Echipe și jucători, Staff tehnic, Staff suport, Antrenamente și meciuri, Infrastructură și facilități, Rezultate. În acest sezon, cea mai bună echipă a fost ce ade U17 a LPS Banatul, care a câștigat Cupa României și a luat locul doi în Liga Elitelor.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.