Joma - JSport.roJSport.ro

Cele patru echipe timișene care au jucat în seria a IV-a a Ligii a III-a vineri au obținut rezultatele bune. Poli 2 a revenit după multe etape de chin, cu o victorie clară cu satelitul Pandurilor, iar Lugojul a revenit la Galtiu, în fața Unirii Alba Iulia. Giarmata s-a impus acasă cu ”lanterna roșie” UTA 2, iar Mama Mia a remizat cu Ighiul pe teren propriu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Poli Timișoara 2 a făcut în sfârșit un meci bun pe un vânt năprasnic pe arena „Calor”.  Pădurariu a deschis scorul în minutul 16, dintr-un penalti scos tot de el, iar în minutul 24, tot el a mărit diferența cu un șut sub bară. Bârnoi a tras din 16 metri pentru 3-0 în minutul 36, și același jucător a bifat și el ”dubla” din 5 metri, pentru 4-0 scor la pauză. Tabela nu s-a mai modificat în repriza a doua, iar timișorenii au resimțit din nou gustul victoriei.

CSM Lugoj a reușit o revenire bună la Galtiu. Onacă a deschis scorul în minutul 32, cu o reluarea sub bara transversală, iar la pauză s-a intrat cu 1-0. Bozian a adus egalarea în minutul 47, cu un șut după ce portarul Suciu a respins execuția lui Silaghi-Perju. Tot Bozian a marcat în minutul 61, din penalti-ul scos tot de el, iar lugojenii se mențin în jumătatea superioară a clasamentului.

Cu doar un antrenamente în ultimele două săptămâni, Millenium Giarmata a câștigat cu 3-1 cu UTA 2. Artimon a deschis scorul în minutul 36 din lovitură liberă, iar în minutul 40, Domșa a tras puternic pentru 2-0. La pauză s-a intrat cu 3-0, deoarece în minutul 45, Ghighilicea a ridiculizat apărarea arădeană și a marcat scorul de forfait. În repriza a doua, UTA a marcat golul de onoare prin Costin, în minutul 72.

Nuova Mama Mia Becicherecul Mic a scos un 1-1 acasă pe stadionul CFR cu Performanța Ighiu, după un meci cu două goluri marcate din penalti. Circov a marcat în minutul 17 în contul oaspeților, dar ”pizzerii” au egalat chiar în minutul 90, tot de la punctul cu var, prin Patrick Niță.

Ripensia Timișoara joacă mâine la Gloria Lunca Teuz Cermei.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.