Problemele din fotbalul timișorean se repercutează și la nivelul juniorilor, iar față de alți ani, numărul copiilor din capitala Banatului convocați la echipele naționale scade continuu. Excepția fac jucătorii de la ASU Politehnica, Alexandru Borbei și Mădălin Ursu, care au fost convocați recent la naționala U16.

Echipa U16 a susținut două amicale în Cipru, cu echipa similară din Insula Afroditei. În primul meci, tricolorii conduși de Adrian Văsâi au remizat cu 1-1 cu ciprioții. Mădălin Ursu, mijlocaș de la talentată grupă de 2003 antrenată de Iulian Prodana a intrat din minutul 56. Alexandru Borbei a fost rezervă neutilizată. Scorul de 1-1 s-a repetat și în al doilea meci, unul cu un scenariu cu adevărat inedit.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

În al doilea joc, portarul Borbei (foto) a fost integralist și marcat unicul gol al întâlnirii, cu o degajare lungă, care s-a dus direct între buturile adversarului. A jucat și Mădălin Ursu, intrat din minutul 74. Borbei este un portar ”vânat” deja de marile cluburi, iar, din informațiile noastre, la vară e posibil să dea curs unei oferte avantajoase din afara țării.

În această perioadă au avut acțiuni de pregătire și naționalele U17 și U18. Din păcate, niciun timișorean nu a fost chemat la cele două loturi naționale.

foto: liga2.prosport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.