Patru fotbaliști din județul Timiș au participat luni la a doua acțiune de selecție pentru naționala României U21, antrenată de Daniel Isăilă. Selecționerul a organizat două acțiuni de verificare la care a vrut să vadă la lucru mai mulți fotbaliști tin Liga a II-a și Liga a III-a.
Prima acțiune de selecție a fost la Buftea, în 6 martie, iar luni, 13 martie, a fost organizată a doua. au participat fundașul Marius Drăghici de la CSM Lugoj, mijlocașii Cosmin Bîrnoi și Cristian Pădurariu, de la Poli Timișoara, dar și atacantul Denis Golda (foto), care evoluează la Ripensia Timișoara, dar e format tot la Poli.
Naționala U21 va pleca în cantonament în Spania, la Marbella, în perioada 21-28 martie. În 24, respectiv 27 martie, sunt programate meciuri de verificare cu Rusia și Danemarca. Naționala de tineret începe în iunie campania de calificare la euro 2019, cu un joc cu Liechtenstein.
foto: facebook.com/RipensiaTimisoara