Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Poli Timișoara a obținut un succes muncit, nu fără emoții, la scorul de 1-0, cu Știința Miroslava. Deian Sorescu a marcat un gol foarte frumos, iar apoi, timișorenii au reușit să țină de rezultat, inclusiv cu prețul unor trageri de timp nu foarte onorante pentru numele echipei. Însă la final, succesul rămâne, iar băieții lui Bogdan Andone au urcat pe locul 6. Minusul zilei ar fi asistența mai redusă de pe ”Știința”.

ASU Poli a deschis scorul la prima fază importantă. În minutul 8, Predescu a continuat o fază la care Staicu a fost faultat. Mingea a ajuns la Sorescu, care a tras superb, la vinclu. Timișorenii au continuat să controleze bine jocul, iar cei de la Miroslava nu au făcut altceva decât să se apere la acțiunile puteau fi periculoase ale lui Sorescu, Taub sau Predescu. În minutul 32, Krausz, trimis din nou în apărare, a respins o minge periculoasă a lui Taciuc după care au urmat ratările exasperante ale aceluiași Marius Staicu, pe care îl sfătuim să nu își mai roage colegii să dea telefoane la presă când e criticat.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În minutul 36, Staicu se afla în careu la o centrare foarte bună a lui Taub, și a trimis cu capul pe lângă, dintr-o poziție din care e aproape imposibil să rateze. A urmat un nou șut ”bun”, direct în portar, epste două minute, care arată ineficiența jucătorului ajuns la 30 de ani. În minutul 40, a fost rândul lui Poparadu să rateze, după o minge venită de la Taub, deoarece Turiță a intervenit la timp. Timișorenii au scăpat cu fața curată după ce Krausz a respins din fața porții o centrare a lui Taciuc, iar Corban a reluat peste poartă, dintr-o poziție bună, din careul mare.

A doua repriză a fost ceva mai săracă în ocazii. În minutul 50,  Miroslava a avut o nouă ratare imensă. Alexandru Corban a scăpat singur în careu și a tras în bara laterală, la o șsană imensă pentru moldoveni. Repriza a fost în rest destul de săracă în ocazii, și chiar presaărată cu unele trageri de timp ale Politehnicii. bilă albă pentru Ghinescu, care a ieșit în ritmul melcului la schimbare în prelungiri, dar și pentru secundul Vochin, care flutura cronometrul în fața arbitrului de rezervă.

ASU Poli: Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Krausz, Taub – Poparadu, A Ignea, C. Predescu (Coadă 85′) – Sorescu, M. Staicu (Bădăuţă 59′), Ghinescu (I. Plămadă 90+2′)

Ştiinţa Miroslava: Turiţă – Ambrosie, Andr. Chindriş, Seb. Bucur, Agrigoroaei – H. Crişan, Cărăuş (Săvoaia 62′), Corban – Izmană (Viorică 56′), Al. Marin (cpt.)(Nemţanu 76′), Taciuc

Bogdan Andone s-a plâns de ratările echipei, dar l-a felicitat pe Sorescu. ”Un meci de luptă, cel mai important lucru e că am reușit să luăm cele 3 puncte, să câștigăm meciul. Un meci foarte dificil. Din păcate, etapă de etapă suntem nevoiți să improvizăm. Astăzi cu Krausz fundaș central, l-am și pierdut pentru etapa viitoare. La lotul pe care îl avem la dispoziție nu ne e deloc ușor. A fost un meci în care am întâlnit o echipă care a venit într-un sistem 5-4-1, să-și vândă cât mai scump pielea, o echipă puternică, de luptă. Din păcate, de acum încolo terenurile nu ne vor avantaja absolut deloc. În mare măsură, suntem o echipă de posesie, ne place să jucăm când avem mingea, iar meciurile pe terenurile dificile nu ne avantajează deloc. Mă bucur pentru băieți că au reușit să gestioneze rezultatul în repriza a doua. Din păcate, suferim din nou, ratăm din nou cu seninătate ocazii incredibile. Puteam să avem 2-0, 3-0, să ne facem meciul ușor și să jucăm liniștiți. Trebuie să suferim până pe final. Azi am reușit, dar le-am spus-o și lor în loc să avem meciul ușor și să se descătușeze și ei nu reușim să marcăm din situații foarte clare. M-au supărat ratările din tot turul campionatului, nu doar ale lui Staicu. Dacă ratezi aceste momente să deschizi scorul sau să îți mărești avantajul e greu. Pot apărea greșeli în joc, aluneci, e o fază fixă, un corner și e greu să revii în joc. Mă bucur că a reușit Sorescu, a avut o execuție extraordinată. Muncește mult, își dorește mult. E un jucător care va ajunge să joace la nivel înalt”, a declarat tehnicianul.

Adrian Kereszy a spus că drumul greu, făcut cu așa-zisul „tren al foamei” a avut consecințe asupra echipei. ”Un joc de mare luptă, între două echipe apropiate valoric. Plusul de experiență al celor de la Timișoara a făcut ca rezultatul să fie în favoarea lor. Am avut și noi situațiile noastre, să nu uităm că am avut două bare. Sper ca pe viitor să avem mai mult noroc decât am avut până acum, pentru că sunt mulțumit de jucători. Se vede o schimbare în bine. E greu să jucăm fotbal gândindu-mă la câte ore am făcut până la Timișoara. Am venit cu trenul, am plecat joi la 19:30 și am ajuns a doua zi vineri la 13:30. Mi se pare foarte mult, 18 ore de mers. E greu și pentru ei să joace exact cum le cerme noi de pe margine. Plecăm imediat acum, la 18 avem tren la Iași. Deocamdată nu ne sperie locul 19. Echipele s-au apropiat acolo, s-a strâns campionatul. Două victorii legate te aduc deasupra liniei”, a spus antrenorul ieșenilor.

Miercuri, ASU Poli merge într-o deplasare pe calea aerlui la Foresta Suceava.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.