Joma - JSport.roJSport.ro

ACS Poli joacă sâmbătă un meci important, la Arad, cu UTA, iar înainte de lupta cu ”Bătrâna Doamnă”, fotbaliștii au dat flori timișorencelor, la Iulius Mall. Valeriu Răchită este conștient de importanța meciului, dată fiind situația din clasament. Tehnicianul a spus, de asemenea, că a mai scos un jucător din lot.

Săptămâna trecută, Răchită a studiat jocul arădenilor. ”Am fost la meciul Ripensia – UTA, eu cred că rezultatul de egalitate era el mai echitabil. UTA a dominat repriza a doua, au primit un gol printr-o neatenție. Se vor schimba datele problemei pentru că vom juca pe sintetic. Întâlnim o echipă cu jucători de valoare și vom încerca să scoatem maximul din acest meci. Și mai sunt supărat, pentru că pentru noi orice meci este capital. Suntem departe de linia roșie. Sperăm ca jucătorii să înțeleagă gravitatea situației și să se comporte ca atare”, a mai spus tehnicianul bănățenilor.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Sorel Chemin este încă suspendat, iar Valeriu Răchită spune că amai pedepsit un jucător. Un jucător care nu e conectat 100% la importanța momentului a fost lăsat în afara lotului. Nu-l dau afară pentru că eu nu-mi bat joc de fotbaliști. Nu mai au unde să joace în perioada aceasta. S-au terminat perioadele de transferuri. Dar sper să înțeleagă că a fost lăsat în afara lotului de 18 din cauza felului în care se antrenează”, a mai spus antrenorul.  Din informațiile noastre, nici Cosmin Bîrnoi, nici Lucian Oprea nu fac parte momentan din lot.

Echipa a dat vineri flori la mall, iar Răchită speră să facă și alt cadou timișorencelor. ”Eu sper ca mâine să fie cadoul pentru suporterițele noastre, pentru că le-am cam dezamăgit în ultima perioada și sperăm ca mâine să venim cu 3 puncte. Astăzi le-am oferit o floare. Va fi foarte greu, dar nu imposibil”, a mai adăugat antrenorul.

Jucătorul Denis Golda e optimist și el pentru meciul de sâmbătă. ”Ne-am simțit bine. Ne bucurăm că am reușit să facem o figură frumoasă, să dăm o floare într-o zi specială. Dar mâine, cel mai important, să câștigăm. Pe unele dintre domnișoare le cunoașteam, și a fost mai ușor. Va fi un meci greu, pe care l-am pregătit toată săptămână. Sunt sigur că vom scoate cele 3 puncte. Va fi greu deoarece ei au pierdut, noi am remizat acasă, iar noi avem nevoie de puncte să ieșim din zona aceea”, a precizat jucătorul.

Meciul de la Arad se dispută pe stadionul Motorul și începe sâmbătă la ora 11.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.