Joma - JSport.roJSport.ro

Ripensia s-a impus cu 4-1 în meciul cu Metaloglobus București și elevii lui Remus Steop au urcat momentan pe locu doi, cel puțin până luni, când are meci ASA Târgu Mureș. Bănățenii au punctat după un autogol al lui Sava, plus reușitele lui Dumiter, Matiș și Mediop, iar formația din Capitală a marcat prin Ghenovici, în urma unui penalti.

Metaloglobus a început mai bine meciul, după un joc puțin nesigur al Ripensiei și a avut ocazii prin Vlad și Gafaru, care au trimis pe lângă poartă. Replica a venit printr-un sprint al lui Mediop, blocat de portarul Geantă, și o ratare a lui Matiș. Vlădia a fost faultat dur în atac, dar arbitrul Unimătan nu a acordat cartonaș. Ulterior, Apro a prins un șut bun, reținut însă de Geantă În minutul 34, Zaluschi a pasat prin fața porții, spre Mediop, dar Andrei Sava ajuns la balon, pe care l-a băgat însă în propria poartă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Metaloglobus nu a mai avut ocazii până la pauză. În schimb, Ripensia da. Ungureanu a avut un șut foarte bun, spre colțul lung, dar Geantă a prins mingea. În minutul 40, Mediop a avut o incursiune, i-a centrat lui Matiș, care a trimis în bară, însă Dumiter a fost bine plasat și a reluat în poartă, pentru 2-0 la pauză. În repriza a doua, Bogdan Argeș-Vintilă a făcut rapid două schimbări, pentru a încercaă să egaleze. În schimb, ocaziile au fost la gazde,cu reluarea pe lângă a lui Matiș, dar și centrările lui Toma.

Bucureștenii au rămas fără un om după ce Ciochină a primit al doilea avertisment în minutul 54. După două minute, Mediop a avut o nouă incursiune și i-a centrat din fața porții lui Matiș,care a avut de îndeplinit doar o formalitate. Bucureștenii au epuizat schimbările în minutul 60, iar oaspțeii au redus din diferență în minutul 73, după ce Adi Popa l-a faultat pe Martin în careu. Ghenovici a executat pentru 3-1, scor la care bucureștenii au încpeut din nou să spere la egalare.

Formația vizitatoare a avut ocazii imense, mai întâi prin Asanache, al cărui șut l-a deviat Munteanu, în bară. Apoi a venit execuția lui Robu, salvată de Munteanu, iar apoi Vlăduț Vlad a tras în transversală. În minutul 84, Mediop a scăpat singur spre poartă șia reușit să îl învingă pe Geantă. steop a făcut schimbărilepe final, iar nou-intratul Semeniuc a avut o lovitură bună de cap pe final,scoasă deportarul bucureștenilor.

Ripensia Timișoara: Munteanu, Popa, Vlădia, Apro, Toma, Dumiter (min 69 Bobină), Stoi, Zaluschi (min 90 Semeniuc), Ungureanu, Matiș (min 86 Golda), Mediop

Metaloglobus București: Geantă, Chekhumar (min 60 Robu), Asanache, Sava, Negotei (min 49 Niculae), Popa, Ciochină, Stîngă, Gafaru (min 46 Ghenovici), Martin, Vlad

Remus Steop a fost mândru de elevii săi. ”Am avut un joc greu, venim după câteva insuccese. Nu eram obișnuiți cu lucrul acesta, probabil astăzi presiunea a fost puțin mai mare. Dar una peste alta, eu zic că am făcut un joc bun, cu multe ocazii, am reușit să și înscriem. Puteam să și luăm câteva goluri, pentru că am greșit la fazele fixe. Dar ne bucurăm de victorie, o victorie mare, trei puncte importante. Același joc ofensiv pe care de obicei îl practicăm. Nu pot decât să mă bucur și să fiu încrezător în ce se întâmplă în continuare la această echipă. Am mare încredere în jucători, sunt puternici, revin. Toți m-au mulțumit, chiar dacă am făcut și greșeli, am făcut și lucruri bune. Hecsko probabil reia antrenamentele de săptămâna viitoare. Nici Vlădia nu s-a antrenat corespunzător după meciul de cupă, nici Zaluschi nu a fost 100%, Bobină a avut un deces în familie. Când câștigi 4-1 acasă, nu mai ai ce spune. Jucăm un fotbal deschis, nu ne închidem. Puteam la 3-0 să încercăm altceva, să ne închidem, să-i lăsăm să vină peste noi. Dar aceasta e stilul meu”,a precizat antrenorul Ripensiei.

Bogdan Argeș-Vintilă a punctat că problema echipei sale e lipsa de eficiență în fața porții. ”Din păcate, nu am reușit să câștigăm. Consider că dacă reușeam să marcăm  primii, cu siguranță câștigăm acest joc. Din păcate, ne-am creat ocazii, dar nu am reușit. Când nu reușești să marchezi devii puțin nervos, neatent și așa am primit golurile. Oricum, Ripensia e o echipă omogenă, puternică, mie mi-a plăcut. Am mai văzut-o în câteva meciuri înainte. E o echipă care din punctul meu de vedere,  își merită jocul. Din păcate, m-am cam obișnuit cu ratările.Noi ne creem foarte multe ocazii și acasă și în deplasare, dar nu reușim să marcăm. Dacă reușeam să marcăm o tremie din ocaziile pe care le-am avut, cu siguranță eram mult mai sus”, a precizat antrenorul de la Metaloglobus.

Săptămâna viitoare, Ripensia are deplasare la Academica Clinceni.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.