Joma - JSport.roJSport.ro

Ripensia Timișoara a reînceput miercuri antrenamentele pentru viitorul sezon, al treilea în Liga a II-a. Clubul a mai adus jucători tineri, iar deocamdată, singurele transferuri cu ”greutate” (discutabilă) sunt Denis Golda, Albert Voinea și Marius Staicu. Echipa nu va pleca niciunde în cantonament, iar Ale Pelici spune că preferă să economisească bani pentru transferuri.

Dintre jucătorii la final de contract, doar Alex Popovici și-a prelungit înțelegerea. A lipsit de la reunire Mansour, iar Călin Toma nu a făcut antrenament cu colegii. În probe a venit și Răzvan Rus, ex-Dumbrăvița, dar și jucători din campionatul județean. Cei prezenți care au și contract sunt: Păduraru, Dobre, Popa, Monea, Tînc, Hecsko, Țiereanu, Toma, Apro, Burdeț, Stoi, Dobie, Casian, Chera, Golda, Zaluschi, Voinea, Popovici și Staicu. Urmează și alte transferuri. ”Mai avem nevoie de trei-patru jucători în anumite poziții-cheie. Avem nevoie de portar, de mijlocaș central, de un jucător de bandă bun care să crească media echipei și, poate chiar un fundaș central. În principal, căutăm din România, jucători care să se încadreze în primul rând în plafonul salarial pe care și-l poate permite Ripensia la momentul acesta”, spune Pelici.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În staff, a mai venit preparatorul fizic Bogdan Ungureanu, de la Centrul de Excelență. ”Au fost o serie de plecări de la echipă, au și venit câțiva jucători noi. Vor mai urma veniri, pentru că avem nevoie de jucători și va urma o ediție foarte puternică de Liga a II-a, în care obiectivele noastre sunt două în paralel: una ar fi clasarea cât mai bună, undeva la jumătatea clasamentului și apoi, orientarea și creșterea jucătorilor tineri, în paralel cu primul obiectiv. Sunt câțiva jucători care au venit în probe. Sâmbătă, după antrenament, vom trage linie și vom vedea câți dintre ei vor rămâne. Sunt jucători tineri, în principal, născuți în 2000-2001. Au fost jucători care s-au anunțat, dar și jucători care nu s-au anunțat. Primim pe toată lumea, de ce nu. Nu știi niciodată de unde apar surprize. Ne dorim să dam șanse tuturor celor care își doresc să vină să-și încerce norocul la Ripensia”, a spus Pelici despre obiectivele generale.

Echipa va face pregătire centralizată în Timișoara. În 10 și 12 iulie urmează amicale cu Dudeștii Noi, apoi, în 17, cu CSM Reșița, la Timișoara. În 20 va urma un joc cu ACS Dumbrăvița, iar în 24, cu Luceafărul Oradea. Ultimul test va fi în 27, cu Fortuna Becicherecu Mic, iar în discuții mai e un amical cu Gyula, în Ungaria. Pelici spune că nu e o problemă că echipa se va pregăti pe caniculă. ”E vorba de priorități. Ne dorim în primul rând să ne întărim lotul. Asta e cea mai mare dorință a mea. Sper să fim înțeleși să și fim conștienți că ne așteaptă un campionat foarte greu. Pentru asta facem sacrificii din punctul de vedere al pregătirii și nu plecăm nicăieri. Avem teren bun. Acum avem condiții bune de pregătire aici. Preferăm să economisi  ca să putem aduce jucători”, a declarat tehnicianul.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.