Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Politehnica nu a avut probleme cu „lanterna roșie” Dacia Unirea Brăila, pe care a învins-o acasă cu scorul de 4-0, cu toate golurile marcate în prima repriză. Au înscris Cristian Ene, Alin Manea, Adrian Bedea și Alex Cherecheș, după un joc dominat de gazde. În repriza secundă, a debutat și portarul Alex Borbei în tricoul alb-violeților.

Oaspeți au încercat să înceapă curajos, dar fără să își poate crea vreo ocazie. Timișorenii în schimb au avut patru șanse irosite până să înceapă să înscrie. Jurj a trimis peste poartă, Cristian Ene a fost blocat de două ori de portarul Moldoveanu, iar Bedea a tras în plasa laterală. Flancul stâng a adus șansa marcării golurilor timișorene. Mai întâi, după o centrare de pe parte acea, a marcat Ene în minutul 22, iar apoi, peste două minute, Manea. Bedea a pătruns în careu prin zona centrală în minutul 28. Din minutul 35, Cherecheș s-a înscris și el pe lista marcatorilor, deși Moldoveanu a încercat să-l blocheze.Până la pauză, Manea și Jurj au avut alte ocazii.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În repriza secundă,Brăila a reușit să aibă câteva ocazii. Van der Driest și Diakite au încercat să-l învingă pe Murariu, dar fără succes. Nici Mușea nu a putut să își învingă pe portarul timișorean. Bănățeni i-au trimis în teren pe Coadă și Trip, dar întinerirea din teren nu a produs efecte pe tabelă. Din contra, Mușea și Diakite erau săs e încurce în fața propriei porți. Moldoveanu a avut și el o dublă intervenție, în fața lui Bedea și Manea. Din minutul 76, în aplauzele fanilor, în teren a intrat și Alex Borbei, portar de 15 ani. Doar Moroianu a pus pericol la buturile gazdelor apărate de debutantul de la grupa de 2003, dar șutul său s-a dus pe lângă poartă.

ASU Politehnica Timișoara: Murariu (Borbei 76′) – C. Jurj, Scutaru, Mera (Coadă 46′), Cherecheş – A. Manea, A. Ignea, Dros, Bedea – Oct. Ursu (F. Trip 60′), Cr. Ene

Dacia Unirea Brăila: Iul. Moldoveanu – Coteţ (Subţirică 55′), Prunescu, Moroianu, Muşea – Sahru, Pleşa, Căruţă (Izmană 46′), Diakite, Ciucureanu (Cl. Ioniţă 74′) – Van den Driest

Cosmin Petruescu a spus că la acest meci a avut și altfel de obiective. ”Mă bucur că am posibilitatea să-mi încep discursul prin a-i felicita pe băieți. Cu altă ocazie am început altfel discuția. Îi felicit pentru joc, pentru atitudine, dar mai ales pentru modul în care au ales să-și respecte adversarul, în special în prima repriză. Mă bucur că am făcut o partidă zic eu, ținând cont că este a treia într-o perioadă relativ scurtă de timp, cu deplasări de sute de kilometri. Nu a fost deloc ușor, știam că întâlnim o echipă care poate pune probleme oricărui adversar. Rezultatele din primele două-trei etape au fost mincinoase. În condițiile în care ei nu s-au bazat pe tot lotul de jucători. Mare parte din jucătorii care au fost astăzi pe teren și din cei care au absentat astăzi au venit din etapa III-a. Mă bucur că mesajul pe care l-am transmis după jocul cu Farul Constanța a fost perceput corect de către jucători. Am gestionat bine jocul, zic eu. Chiar dacă nu am înscris, am avut control permanent asupra jocului. Ne-am creat și alte situații bune de a marca. Pe lângă cele 3 puncte aveam și alte obiective în partida de astăzi”, a spus antrenorul Timișoarei despre schimbări.

Florentin Petre a spus că absențele lui Jallow și Onyeka au cântărit la echipa sa. ”Am avut o deplasare foarte lungă. Am avut, de fapt, trei meciuri în nouă zile. S-a acumulat o oboseală destul de mare asupra băieților mei. Dar asta nu este o scuză pentru rezultatul pe care l-am înregistrat astăzi. Într-adevăr, am întâlnit o echipă foarte bună, jucători cu experiență. O parte din jucătorii noștri probabil că încă se mai gândeau la succesul pe care l-am avut la meciu trecut de acasă cu Energeticianul și încă mai trăiau din amintirile frumoase. Sincer să fiu, poate în a doua repriză când am reușit cât de cât să echilibrăm jocul, poate meritam și noi să marcăm un gol, maximum două goluri. Am avut și un portar bună astăzi. A scos două trei mingi foarte grele. Se vede că există o stabilitate, condiții necesare unei echipe de Liga i. Sper ca pe viitor să își realizez obiectivele propuse. Am avut problema cu Onyeka, cu Momodou. Unul accidentat unul suspendat. Sunt jucători importanți. La noi dacă îmi lipsesc doi-trei deja se vede diferența. Nu există o egalitate de formă sau calitate între ei. Îi respect, îi antrenez și dau tot ce e mai bun din mine să-i pot aduce la un nivel bun”, a spus antrenorul Brăilei.

ASU Poli va juca săptămâna viitoare derby-ul cu Ripensia, cu roș-galbenii ca și gazde. Meciul nu este încă programat.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.