Joma - JSport.roJSport.ro

Personalități marcante din toate domeniile i-au fost alături marelui caricaturist timișorean Ștefan Popa Popa’s la deschiderea Muzeului ce îi poartă numele, dar și Salonului Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice. Printre personalitățile de marcă s-au regăsit și președintele Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, dar și directorul de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam. Ambii au caricaturi ale bănățeanului la loc de cinste, acasă.

Elisabeta Lipă spune că are o relație extraordinară cu maestrul Popa’s. ”Ne cunoaștem de foarte mulți ani, îl apreciez enorm de mult. Este un artist cu un suflet mare, un suflet generos. A expus de atâtea ori și ne-a făcut portretele sportivilor. De fiecare dată când a avut ocazia, nu a fost nevoie de o ocazie specială. Am rămas în legătură de prietenie. Vorbim, zic eu, destul de des. M-a invitat la aceste festival pentru că mi-a povestit atât de frumos de ce se întâmplă aici. Într-adevăr, este extraordinar ceea ce face. Mă bucur că mai sunt oameni cu un suflet atât de mare, și ajutați, pot să realizeze un eveniment ca cel de astăzi”, a declarat Elisabeta Lipă.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Fosta mare campioană are acasă cele trei caricaturi făcute de Popa’s. Dacă România va lua medaliile și la Jocurile Olimpice de la Tokio, va apela la timișorean pentru a-i portretiza și pe performeri. ”Am trei caricaturi. M-a prins în diferite momente, și de fericire și de tristețe. Le țin la loc de cinste, alături de medaliile mele. Este în gândul și în inima mea zilnic, pentru că de câte ori urc și cobor treptele, dau de domnul Popa’s”, a mai dezvăluit Lipă.

Caricaturi ale lui Popa’s are și Helmuth Duckadam. Totuși, fostul portar al Stelei l-a cunoscut mai bine pe bănățeanul intrat în Cartea Recordurilor abia anul acesta, și au dezvoltat o strânsă prietenie. ”Ne-am cunoscut mai bine anul acesta. Pentru faptul că e un om de mare calitate, am vrut să onorez și eu prezența. Cred că am vreo trei-patru. Dar cel mai mult m-au încântat portretele făcute pentru toată familia, pe care le țin cu cinste în sufragerie”, a declarat Helmuth Duckadam.

Duckadam merge și la Liceul Bela Bartok, unde va da autografe elevilor. ”Am deschis o nouă linie de echipament sportiv. Partenerul meu are băiatul acolo și m-a rugat să fac o mică sesiune de autografe”, a precizat ”Eroul de la Sevilla”. Arădeanul va merge și acasă, dar duminică se întoarce la București. ”Sunt în Timișoara și nu voi scăpa ocazia să merg și la părinți, la Semlac, și mâine seară mă întorc”, a mai spsu Duckadam.

La deschiderea Salonului Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice au fost prezente și alte personalități, precum Mihai Tatulici sau Tudor Gheorghe.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.