Joma - JSport.roJSport.ro

Nuova Mama Mia s-a impus cu 3-2 în turul III al Cupei României, împotriva celor de la Galda de Jos, echipă din județul Alba. După un meci cu multe peripeții, între care și un autogol, elevii lui Cosmin Stan au câștigat cu golul din ultimul minut al lui Dumiter.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cosmin Stan a fost în sfârșit mulțumit, după evoluțiile proaste ale elevilor săi din primele etape de campionat. ”O echipă tânără, fără experiența jocurilor de divizia C are oscilații de formă, cred că acest lucru s-a văzut astăzi. După patru zile de la meciul de vineri, am arătat astăzi foarte bine. Sigur, e problema noastră a antrenorilor să încercăm să îi capacităm pe jucători să joace la fiecare meci cum am făcut-o în meciul de astăzi. Atunci ar fi foarte bine. Și noi am pierdut în ultimul minut în prima etapă la Cermei. Când stau să mă gândesc că și noi am fost în situația asta, îmi pare rău pentru adversari, că au pierdut în minutul 90. Dar suntem bucuroși pentru noi. Nu prea eram pregătiți pentru prelungiri, deoarece în trei zile avem încă un meci, iar noi avem foarte mari probleme de lot, foarte puțini jucători valizi. Dacă nu am fi marcat, probabil ar fi fost un efort foarte mare care s-ar fi răsfrânt la meciul cu Giarmata. Mă bucur că o echipă tânără și formare cum suntem noi aduce o echipă de Liga a II-a pe CFR”, a declarat antrenorul de la Mama Mia.

Paul Ciucă, tehnicianul Galdei de jos, a fost supărat după meci, deoarece și-ar fi dorit să ajungă în faza în care intră și echipele de Liga a II-a. ”Sunt supărat. Nu ne-am propus să câștigăm Cupa României, dar sunt supărat când pierd. Venea o echipă de Divizia B la Galda, era o mare realizare pentru noi. Dar nu avem ce face, ne așteaptă un alt meci vineri. Mă bucură faptul că nu am jucat măcar 120 de minute să fim obosiți. Dacă jucam prelungiri, am fi văzut dacă eram pregătiți. Am băieți care muncesc, nu au putut veni, doi accidentați destul de grav. Doi au fost la muncă, nu au putut să schimbe tura. Eu nu m-am așteptat să fie mai ușor, jucătorii cred că da. La cum au tratat prima repriză, pentru că știam că adversarul nostru Unirea nu e foarte valoros și a câștigat aici cu 3-0, cred că în subconștientul lor, de asta s-au așteptat la un meci mai ușor. Dar nu e nimic, învățăm din toate. E o palmă peste obrazul nostru, o echipă bună care și-a dorit mai mult victoria și a avut și puțină șansă pe final”, a declarat Ciucă.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.