Joma - JSport.roJSport.ro

Ripensia rămâne un nume important în istoria fotbalului european, chiar dacă acum echipa se află în a doua parte a clasamentului ligii secunde. În aceste vremuri tulburi din cauza pandemiei de coronavirus, clubul a primit un mesaj de încurajare din zona Barcelonei, de la Silvio Simatoc, fiul basarabeanului Nicolae Simatoc, jucător trecut pe la Barcelona și Inter, dar care și-a început cariera fotbalistică în clubul roș-galben.

Născut la Grimăncăuți, în ținutul Hotinului, în nordul Basarabiei, Nicolae Simatoc, născut Șmatoc, a debutat la echipa Ripensiei în 1938. Deși nu a prins perioada de glorie a clubului și ulterior, chiar vremurile tulburi ale războiului, Simatoc a avut parte de o carieră înfloritoare. A jucat și la Carmen București, dar și la ICO Oradea, cu care a evoluat inclusiv în campionatul maghiar. În 1947, a ajuns la Inter Milano, pentru care a marcat 3 goluri. În 1949, a ajuns la Brescia, în tricoul căreia mijlocașul a marcat 30 de goluri. Nicolae Simatoc s-a transferat în 1950 la Barcelona, club pentru care a jucat două sezoane și a marcat 2 goluri. A urmat apoi un final de carieră al Oviedo.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Simatoc a mai fost cunoscut și sub numele de Miklos Szegedi. S-a căsătorit cu o unguroaică a căreia familie a fost ucisă de ruși, după invazia comuniștilor în țara vecină. Femeia a rămas toată viața cu o teamă de comuniști, și, de aceea, familia a ales să plece să trăiască tocmai în Australia. Fiul lui Nicolae Simatoc, Silvio, născut la Brescia, nu s-a putut adapta niciodată pe deplin vieții la Antipozi, și la maturitate, a decis să revină la Barcelona, unde trăiește și astăzi. În 2013, a venit la Timișoara, la lansarea cărții dedicate carierei tatălui său, scrisă de Ovidiu Țîru, fost ministru al Sportului în Republica Moldova.

Silvio Simatoc a povestit că în casa lor, niciodată nu s-a vorbit românește, ci maghiară. Din Spania, a avut însă un mesaj pentru Ripensia, club al cărui suporter este. ”Aș dori să transmit două mesaje celor din conducerea Ripensiei, staff-ului tehnic, jucătorilor, dar și suporterilor echipei la care tatăl meu, Nicolae Simatoc, și-a început cariera. Să fiți puternici în această perioadă dificilă din cauza coronavirusului și să aveți grijă să respectați instrucțiunile primite de la guvern. Al doilea mesaj este pentru Sărbătorile Pascale în această perioadă complicată: Sărbători fericite și multă sănătate”, a transmis Silvio Simatoc.

Spania este țara europeană cu cele mai multe cazuri confirmate de coronavirus, 169.496 la ora actuală, fiind al doilea stat afectat la nivel mondial, după SUA. Ca număr de morți, în afară de americani, Spania mai e depășită doar de Italia. 17.489  de spanioli au murit infectați cu coronavirus.

foto: ripensiatimisoara.ro

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.