Creșterea în joc s-a concretizat în sfârșit în prima victorie pentru ACS Poli, în prima etapă din retur , la scorul de 3-0 cu Farul Constanța. Elevii lui Călin Cojocaru nu au mai ratat ca altădată, în timp ce ”marinarilor” lui Petre Grigoraș nu le-a ieșit mai nimic și astfel s-a ajuns la scorul de neprezentare.

Timișorenii au început bine, cu un șut puțin pe lângă poartă imediat după primul fluier, și alt balon expediat similar de Drăghici tot în primele minute. Adversarii au ripostat cu o centrare a lui Fotescu, dar Smaranda a respins bine. În minutul 15, jocul a fost întrerupt după ce Dorin Codrea a fost lovit cu piciorul în plex de Zamfir și după ce s-a ridicat a căzut iar. Timișoreanul a fost transportat în ambulanța, dar și-a revenit în cele din urmă, iar Grigoraș l-a scos pe Zamfir. Constănțețnii au avut o ocazie bună la un șut al lui Alexandru Grigoraș, care a șters puțin bara.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

A urmat un șut pe lângă buturi al lui Bîrnoi, pentru ca tot el să centreze decisiv la golul marcat în minutul 32, din colțul careului. Cu adversar lângă el, Denis Golda a înscris cu capul. După o ratare a lui Stere, scorul a devenit 2-0 din minutul 35, după un corner bătutude Haruț, când Drăghici a marcat din 5 metri. Constănțenii au încercat să reducă din dferență, dar fără succes. Fotescu a tras slab după o fază creată de Jallow și Grigoraș, iar Păun a avut și el un șut slab. În repriza a doua, Farul a ieșit decisă să atace de la vestiare.

Constănțenii au ratat însă multe ocazii. Șutul lui Tudorică din debutul reprizei secunde s-a dus puțin pe lângă poartă, iar Smaranda a respins în bară o minge trimisă spre poartă de Georgian Păun. În replică, și Stere l-a pus în dificultate pe Popa, care a respins o minge în bară. Bănățenii au făcut și a doua schimbare forțați de accidentarea lui Smaranda, după o ciocnire cu Alexandru Grigoraș, în urma căreia și adversarul a necesitat înlocuirea. Dobrogenii au continuat să rateze ocazii. Fotescu a trimis pe lângă poartă din 3 metri.

De asemenea, Jallow nu a ajuns la o centrare bună a lui Păun, în fața porții. Bănățeni au mai scăpat pe contraatac de câteva ori și așa a fost și în minutul 85, când Golda a centrat din dreapta, iar Stere a avut poate execuția carierei, cu o foarfecă din 14 metri direct la vinclu. Mingea a intrat și în poarta Timișoarei, ”expediată” de Ivanov, dar fusese ofsaid la Moise, care a atins mingea înainte de Jallow. În prelungiri, Bîrnoi a a mai avut un șut pe lângă buturi, iar scorul a rămas 3-0.

ACS Poli Timișoara: Smaranda (min 68 M. Contra ) – Motreanu, Ivanov, Melinte, D. Filip – Golda, Haruţ, D. Codrea (min 19 Dav. Pop), Bîrnoi – Stere (min 91 Bocşan ), Oct. Drăghici

SSC Farul Constanța: Mih. Popa – Doumbia, Roumadi, Sabangeanu, M. Tudorică – Zamfir (min 17 R. Licu ), M. Fotescu, G. Păun (min 77 M. Dumitraşcu ), Al. Grigoraş (min 59 Iani) – Nic. Moise, Jallow

Călin Cojocaru a spus că era firesc să vină și victoria după progresul din jocul echipei. ”Băieții merită felicitări, au avut o atitudine extraordinară. Am jucat, zic eu, poate cel mai bun joc de când sunt eu. Era normal, venim după două meciuri bune, chiar dacă nu am câștigat. Am reușit o victorie fără gol primit, al doilea meci din acest sezon. Sunt foarte mulțumit. Băieții merită toate felicitările. Cum am spus și în trecut, băieții se pregătesc din ce în ce mai bine. Arată că sunt o echipă, o familie, iar acest lucru, cel mai important, se vede pe teren. Nu vreau să spun că-mi pare rău sau nu. Așteptăm meciul dela Brăila. Nu s-a terminat campionatul. Trebuie să câștigăm și meciul acela. Băieții nu sunt jucători de ultimul loc. Dar, încetul cu încetul, o să formăm o echipă, o familie. Ne vom pregăti bine și rezultatele cu siguranță vor apărea”, a declarat antrenorul Timișoarei.

Petre Grigoraș a recunoscut că nu se aștepta să piardă la acest scor. ”Felicităm gazdele pentru victorie. O victorie meritată, muncită. Din păcate, se adeverește că chiar nu îmi priește deloc Timișoara. Am venit de o săptămână aici, s-au făcut niște eforturi, am venit pentru cele două jocuri. Din păcate, plecăm cu tolba goală. Ne așteptam să fie un meci greu, dar am făcut prea multe greșeli. A fost și neșansa, noi am dat-o de vreo două ori prin bară. Ei au reușit să înscrie. Poate, dacă reușeam să marcăm și noi, se mai echilibra. Dar prea mult greșeli. Lucrul acesta ne-a costat mult de tot. Știam stilul de joc al Timișoarei din ultima perioadă, că se vor baza pe mingi lungi și fazele fixe. I-am și atenționat din punctul acesta de vedere. Dar trebuie să recunosc că nu mă așteptam să pierdem 3-0 sub nicio formă. Niciodată nu mă așteptam. Dacă mi-ar fi spus cineva, nu aș fi putut să-l cred vreodată. Parcă e puțin prea dur scorul, dar victoria a meritată și trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Nu ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor. Se pare că am bătut drumul degeaba. Nu am luat șase, am luat patru”, a spus Grigoraș, învins de toate cele trei echipe timișorene în Banat.

ACS Poli joacă ultimul meci din 2018 sâmbăta viitoare, la Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.