Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Politehnica este de luni antrenată de Mugur Gușatu, fostul atacant trecut și pe la Heerenveen, dar și la formația alb-violetă. Prima sesiune de pregătire de pe Știința a fost una deschisă, și un grup de suporteri a venit să-i scandeze numele noului antrenor. La primele declarații, Gușatu a admis că vine într-un moment greu, nu doar pentru echipă, ci pentru tot fotbalul timișorean.

În cariera sa de jucător, Gușatu a evoluat la la U Craiova, DSV Leoben, Poli Timişoara (în perioada ’95-’97), Heerenveen, Extensiv Craiova, MTK Budapest sau FC Bihor. Ca tehnician, i-a pregătit pe juniorii Craiovei, iar ultima dată antrena la ACSO Filiași, în Liga a III-a. ”Când am fost sunat, am venit. Întotdeauna m-am înțeles ușor cu oamenii din Timișoara. Dar vreau să le spun că am venit într-un moment dificil din punct de vedere sportiv și sunt conștient de lucrul acesta. Nu va fi o muncă ușoară realizarea obiectivelor. Totdeauna e loc de mai bine, dar eu cred că putem până la iarnă să ne atingem obiectivul cu jucătorii care sunt în acest moment în lotul lui ASU Poli. Mi-am propus să scot ce e mai bun din fiecare meci și să avem o evoluție care să fie apreciată de către suporteri”, a precizat Gușatu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Antrenorul a spus deschis că poate într-o altă situație, clubul nu apela la el. ”Mă gândesc că dacă erau alte condiții, nu se apela la mine. Și nu mă gândesc numai din punct de vedere al marcării golurilor. Mă refer în general la o echipă care are probleme din mai multe puncte de vedere. Dar așa se întâmplă întotdeauna, trebuie să fie un sacrificat de serviciu, sper să nu fiu eu acela, dar în orice caz mă bucură ceea ce fac și am venit cu mare plăcere. Eu trebuie să cunosc foarte bine jucătorii. Fac apel pe această cale la toți colaboratorii mei să mă ajute , ca gradul de adaptabilitate să fie mult mai mare. Am vizionat ultimele trei jocuri de-ale lor. Pe unii dintre ei îi știu, pe cei care au evoluat mai mult în prima ligă decât pe ceilalți. Cu unu dintre ei, Manea, am și lucrat, la Universitatea Craiova, ca junior. Ușor-ușor, ar trebui să ne cunoaștem și să devenim mult mai profesioniști și să ne schimbăm atitudinea față de fotbal. După aceea vor veni și celelalte lucruri. Muncind, cu sacrificiu și nu în ultimul rând cu pasiune. Dacă ei nu sunt pasionați, cu siguranță nu vor juca fotbal la nivel înalt. Totul pornește de la individ. Atâta timp cât va fi pasionat, cu siguranță va reuși”, a punctat noul antrenor.

Despre jocul echipei, antrenorul a văzut puțină teamă la fotbaliști. ”E foarte greu să schimbi în câteva zile, având în vedere că se joacă etapă de etapă. Peste câteva zile, jucăm cu Turnu Măgurele, după aceea, cu Farul Constanța acasă. E foarte greu să schimbi într-un ciclu săptămânal imediat și modul de lucru și de abordare al pregătirii. Dar ușor, ușor. În timp, dacă nu se pune răbdare și presiune inclusiv pe jucători, fiindcă am văzut că au și jucătorii o anumită tensiune în abordare a jocului, eu zic că multă răbdare se pot face lucruri frumoase. Eu cred că au o anumită teamă și datorită faptului că nu au avut rezultate pozitive. Atunci cu siguranță altfel se vor exprima, vor prinde încredere, și vor veni alt tip de evoluții”, a explicat Gușatu.

Fără ascunzișuri, antrenorul a vorbit despre starea proastă din fotbalul timișorean. ”Trebuie să recunosc că am venit într-un moment în care fotbalul timișorean este aproape de colaps. Să nu ne fie frică de cuvinte, dar aceasta e realitatea. Aceasta e realitatea și dacă nu încercăm să facem eforturi să trecem peste aceste momente grele, nu vom realiza nimic. Dacă doar stăm pe margine și încercăm să ne lamentăm și să găsim doar vinovați, iar nu vom rezolva nimic. Organele de conducere ale orașului ar trebui să se unească și să încerce să găsească un numitor comun și Timișoara să reînvie din punct de vedere fotbalistic, gândindu-mă și la faptul că ar fi normal și logic ca Timișoara să aibă un stadion nou. Fiindcă la Craiova s-a putut, se poate și la Târgoviște, și la Sibiu. De ce nu și la Timișoara care este un oraș foarte mare și foarte frumos La Timișoara, probabil întotdeauna din punct de vedere sportiv, ne mulțumim cu puțin. Adică nu vine nimeni să rupă pisica-n două să spună stop, hai să facem niște sacrificii, să rămână ceva și după noi. E foarte greu să găsești pe cineva sacrificabil în ziua de astăzi, și mai ales în zona Banatului”, consideră Gușatu. Tehnicianul spune că doar suporterii mai țin fenomenul în viață. ”Dacă nici ei n-ar fi existat, era într-adevăr în colaps fotbalul timișorean”, a crede fostul atacant.

Despre primul adversar, Turris Turnu Măgurele, Gușatu are deja informații, deoarece duminică a fost la meciul liderului cu Farul. ”O echipă în formă, cu foarte multe individualități, am fost și i-am văzut aseară la meci. Din punct de vedere al jocului colectiv, nu sunt la parametri foarte înalți, dar din punct de vedere al calității individuale sunt cu certitudine una din primele două trei echipe din Liga a II-a. Noi ar tebui să găsim atitudine apentru un meci bun și un rezultat bun la Turnu Măgurele”, a punctat Gușatu despre echipa lui Erik Lincar.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.