Joma - JSport.roJSport.ro

ASU Politehnica se află, la fel ca toate secund-divizionarele în vacanță, ceea ce înseamnă că au loc și sosiri și plecări de la echipă. Deocamdată, o despărțire este mai mult ca sigură. Adrian Ungureanu va pleca, mai mult ca sigur, de sub comanda lui Octavian Benga.

Timișoreanul de 30 de ani își dorește să joace în ligi inferioare din țări precum Germania sau Austria, unde obiceiul este ca jucătorii să și lucreze. Per ansamblu, financiar, este mai avantajos decât un salariu la Poli, unul dintre cluburile care plătește salarii mici în Liga 2. Informația a fost confirmată de directorul sportiv, Marius Cociu. ”Așa este, Ungureanu ne-a cerut să reziliem contractul. Deocamdată, nu este nimic oficial. Când totul va fi clar și actele vor fi parafate, vom anunța acest lucru pe canalele noastre de comunicare”, a precizat Marius Cociu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Ungureanu poate juca atât în spatele vârfurilor, dar și în părțile laterale ale liniei de mijloc într-o așezare 4-2-3-1. La juniori, fotbalistul a evoluat la LPS Banatul și BC Golf Timișoara. Apoi, ca senior, a evoluat la Alto Gradimento Albina, Viitorul Sânandrei, Viitorul Constanța, Prahova Tomșani, Fortuna Brazi, CS Ineu, Fortuna Poiana Câmpina și Mama Mia Becicherecu Mic, pentru ca în 2015 să ajungă la Ripensia. În primăvara lui 2017, a fost împrumutat în retur tot la ASU Poli. În vară, Ungureanu și-a terminat contractul cu Ripensia și a semnat pe două sezoane cu Poli.

La ASU Poli au existat restanțe financiare în acest tur, dar acum, jucătorii au fost aduși cu banii la zi. Reunirea echipei e programată la data de 10 decembrie.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.