Joma - JSport.roJSport.ro

Poli Timișoara a înregistrat o nouă înfrângere în play-out, la scorul de 1-0 pe terenul lui Dinamo, și rămâne cu două egaluri din șase etape din a doua fază a campionatului. După o primă repriză în care au avut și o bară, dinamoviștii au marcat prin Robert Moldoveanu, din poziție afară din joc, iar la final, Torje i-a dat peste picioare lui Ciucur în careu, dar Istvan Kovacs nu a fluierat nimic.

Dinamo a avut o prima șansă de marca la o fază cu Hanca și Grigore, dar apărarea bănățeană a putut respinge. În minutul 23, Popa a marcat în poarta alb-violeților, dar din poziție de ofsaid, iar ulterior, Straton a respins un șut al aceluiași Popa și al lui Hanca. Portarul a intervenit la alte trei ocazii,cu baloane expdiate spre poartă de Popa și Nistor. Poli a avut toată repriza o minge inofensivă trimisă spre poartă de Cânu, și un șut de la distanță a lui Munteanu, reținut de Penedo.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Dinamoviștii au avut o șansă de a marca în minutul 51, când Moldoveanu a reluat cu capul din 5 metri, dar Straton a respins, iar peste patru minute, Penedo a respins un șut al lui Ciucur. Popovici și-a încercat și el șutul, dar singurul jucător din campionatul românesc care va merge la Mondial a respins din nou. Dinamo a marcat în minutul 74, după un prim șut în bara laterală a lui Torje, după care Moldoveanu a marcat, după un ofsaid nesemnalizat. Torje putea provoca un penalti pentru Dinamo în minutul 88, când l-a faultat pe Ciucur, dar nu s-a fluierat nimic.

Dinamo București: Penedo – Dudea, Maric, Grigore, Olteanu – Hanca, Mahlangu, Nistor – Moldoveanu (min 91 Gheorghe), Popa (min 66 Nemec), Salomao (min 57 Torje)

Poli Timișoara:  Straton – Străuț, Melinte, Cânu (min 66 Șeroni), Raț – Artean, Vașvari – Munteanu, Bîrnoi (min 46 Haruț), Ciucur – Popovici (min 75 Drăghici)

Adrian Neaga a acuzat arbitrajul. ”Îmi găsesc cu greu cuvintele pentru că trebuie să intru să le spun băieților că am primit gol dintr-un ofsaid de 3 metri și am avut penalti neacordat. E viciere clară de rezultat. Nu le luăm celor de la Dinamo din merite, dar golul lor e dat dintr-o eroare. Țin să trag un seamnal de alarmă. Dacă se vrea ca alte echipe să rămână în Liga I, să se anunțe de acum, pentru că avem destule belele pe cap. Băieții au destul stres, am avut și ANAF-ul pe cap. Per total, îmi felicit jucătorii pentru atitudinea de azi. Dacă se va juca pe teren, sunt convins că Timișoara va rămâne în prima ligă. Istvan Kovacs nici măcar nu ne-a ascultat. Arbitrii sunt stat în stat. Nu ne-a băgat în seamă, a trecut pe lângă noi. Mie întotdeauna mi-a plăcut riscul în viață și cred că vom rămâne în prima ligă”, a spus tehnicianul, despre careRadu Birlică a spus că e un Ionuț Popa mai tânăr. Președintele a criticat faptul că CCA e condusă de grecul Vassaras.

Florin Bratu a spus că le-a atras atenția elevilor săi că Timișoara poate fi periculoasă cu antrenor nou. ”Sunt bucuros că am obținut victoria împotriva unui adversar dificil. Ei au schimbat săptămâna aceasta antrenorul, veneau după o serie de eșecuri. Mă bucur că au înțeles acest lucru și au luat meciul în serios. Am prestat un joc bun și am obținut 3 puncte”, a spus Bratu la Digisport.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.