Joma - JSport.roJSport.ro

Poli Timișoara va avea parte de un meci foarte tare în optimile Cupei României. Bănățenii vor juca cu steliștii lui Nicolae Dică. Meciul este o șansă mare pentru bănățeni să își mai ”cârpească” bugetul, dacă stadionul va fi din nou cu 20.000 de spectatori, ca în luna august, la partida de campionat. 

Antrenorul Ionuț Popa, fan declarat al echipei patronate de Gigi Becali, are o dorință cel puțin interesantă pentru partida de Cupă din săptămâna Sfântului Andrei și a Zilei Naționale. ”Pe mine nu mă interesează Cupa. Aș fi vrut să picăm cu un adversar care să nu aibă șanse în fața noastră. Vreau ca Steaua să se prezinte la meci așa cum am fost noi la meciul cu ei: cu trei debutanți, Oprea, Haruț și Abraw, patru juniori în teren și dintre cei patru fundași, doar unul să fie fundaș, ceilalți să fie mijlocași și atacanți. Dacă Steaua e o echipă așa bună, că ei au trei loturi, asta ar fi dorința mea”, ne-a declarat Ionuț Popa.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Timișorenii vor fi gazdele meciului din optimi, deoarece sezonul trecut au fost pe locul 12, iar roș-albaștrii au fost pe locul doi. Partida se joacă într-o singură manșă eliminatorie.

Iată meciurile:

U Cluj- Dinamo București

Chindia Târgoviște – Astra Giurgiu

FC Botoșani – FC Viitorul

CS Afumați – CSU Craiova

CS Mioveni – Gaz Metan Mediaș

Unirea Slobozia – Poli Iași

Poli Timișoara – Steaua București

FC Hermannstadt – Juventus București

Meciurile din optimi vor avea loc în perioada 28-30 noiembrie, iar programarea exactă se va face după ce orele și zilele vor fi alese de televiziuni. În prelungiri va fi voei ca echipele să facă a patra schimbare, dar doar dacă cele trei au fost efectuate toată în timpul regulamentar.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.